Profanarea de morminte din Cimitirul Evreiesc din Huși, anchetată de poliție

Poliţiştii vasluieni cercetează împrejurările în care mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Huşi au fost distruse.

„În urma unei plângeri potrivit căreia un număr de 73 de monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Huşi au fost găsite distruse, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte. Au fost audiate mai multe persoane, inclusiv cetăţeni care locuiesc în vecinătatea cimitirului. Dacă din anchetă va reieşi că au fost comise alte fapte de natură penală, vor fi luate toate măsurile care se impun”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

La începutul lunii martie, în Cimitirul Evreiesc a avut loc un incendiu de vegetaţie uscată.

„La sosirea pompierilor militari, incendiul de vegetaţie uscată, din Cimitirul Evreiesc, municipiul Huşi se manifesta cu flacăra pe aproximativ 2.000 metri pătraţi. După aproximativ 90 minute, pompierii militari au lichidat ultimul focar de incendiu. Au ars 2.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată şi mărăciniş. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu