Primăria Vaslui a premiat excelenţa în educaţie, în cadrul „Galei Olimpicilor”(galerie foto)
Primăria Vaslui, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi-a asumat misiunea de promovare a elitelor intelectuale, a calităţii şi a excelenţei în educaţie, o manifestare în acest sens fiind organizarea „Galei Olimpicilor”, care s-a desfăşurat vineri, 6 decembrie, într-un local select din oraş. Aici, cei 77 de elevi de la şcolile şi liceele vasluiene, care au obţinut premiile I, II şi III, menţiuni şi premii speciale la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline, au fost felicitaţi şi au primit, ca semn de apreciere, câte o diplomă şi un premiu în bani de 1.500 lei de fiecare, suma necesară pentru această premiere fiind aprobată în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Vaslui. Cu diplome de excelență au fost răsplătiţi și profesorii acestor campioni.Prezentat cu şarm şi spontaneitate de Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui, completat de momente artistice susţinute de elevii de la Palatul Copiilor, evenimentul s-a dovedit unul de excepţie.
„Suntem mândri că aceşti elevi minunaţi ne-au făcut un dar, un dar frumos, acela de a ne reprezenta cu cinste prin premiile pe care le-au câştigat. Suntem datori să-i apreciem şi să-i cinstim. Şcoala vasluiană este performantă, se dezvoltă frumos şi pregăteşte tânăra generaţie cu multă muncă şi cu multă dăruire. Consiliul Local şi Primăria municipiului Vaslui au avut şi au în atenţie acest segment, al educaţiei. Nu declar acest lucru, pentru că de prea multe ori am auzit că educaţia este o prioritate. Ne facem datoria, doar atât. Ne facem datoria să finanţăm, să supraveghem ca aceşti copii să crească frumos. Ei sunt cei mai buni dintre cei buni şi obligaţia noastră este să le asigurăm toate condiţiile. Dragi copii, continuaţi să faceţi performanţă şi nu uitaţi că o parte din această reuşită se datorează cadrelor didactice care v-au vegheat şi v-au îndrumat, dar şi părinţilor, care poate de multe ori au făcut sacrificii şi poate cândva vă veţi aduce aminte şi de efortul comunităţii”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
El a menţionat că în cursul acestui an s-au alocat din bugetul Consiliului Local peste 17 milioane de lei către învăţământ, ceea ce reprezintă peste 10% din totalul veniturilor.
Inspectorul general şcolar, Gabriela Plăcintă, i-a felicitat pe elevi pentru performanţele obţinute la concursurile şcolare şi a subliniat importanţa muncii profesorilor şi implicarea familiilor copiilor premianţi.
„Nu cred că putea fi eveniment mai frumos ca acesta în zi de mare sărbătoare, o zi a copiilor, ziua în care vine Moş Nicolae. Aceşti copii sunt participanţi şi premianţi la olimpiadele şcolare pe discipline, adică vârfurile. Olimpiadele şcolare pe discipline sunt cele mai serioase concursuri şi aceşti copii minunaţi au reuşit. Nu e simplu nici măcar să participi, darămite să obţii şi premii. Ce se întâmplă în seara aceasta este un semn de recunoştinţă pentru anii de muncă ai colegilor noştri, pentru anii de dăruire. Sunt ani în care şi părinţii au fost alături de şcoală şi acest lucru se vede. Se vede din statistici, dar se vede şi cu ochiul liber. Am crescut în fiecare an. Îi felicit pe toţi copiii, pe părinţi şi pe profesori pentru toate aceste rezultate şi cu siguranţă acestea se vor înmulţi”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.
Şi, pentru că suntem mândri de rezultatele obţinute de elevii vasluieni, iată şi lista celor premiaţi:
1. | Ariile curriculare Om și societate, Limbă și comunicare, Arte
|
||||
OLIMPICI NAȚIONALI | |||||
Numele elevului | Clasa | Școala | Disciplina | Profesor îndrumător | Rezutat etapa nationala |
Vatavu M. Sara Cristiana | V | Şcoala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui – dir. Prof. Baban Vladimir | Limba și literatura română | Cernoschi Adina | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Doboș I. Ilinca Anastasia | V | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba și literatura română | Bahman Mihaela-Dumitrița | Premiu special |
Chiriță Teodora | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba și literatura română | Munteanu Laura Mihaela | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Albescu Ruxandra | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba și literatura română | Bahman Mihaela-Dumitrița | Premiu special |
Agape Gh.Dariana – Andreea | XII | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui – dir.Hulubei Daniel | Limba și literatura română | Hoțoleanu Constantin | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Clapa Andreea | VI | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Lingvistică | Munteanu Laura Mihaela | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Chirilă Sofia | VIII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba engleză | Neacșu Carmen | Premiul III |
Tofănel Raisa | XII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Tătaru Lola | Mențiune specială |
Ulea Anastasia | XI | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Bortun Cristina | Mențiune specială |
Dragu Ilinca Sofia | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Sava Camelia | Mențiune specială |
Costin Bianca | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Sava Camelia | Mențiune specială |
Gurguță Miriam | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Sava Camelia | Mențiune specială |
Năstase Matei | XI | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Tătaru Lola | Mențiune specială |
Gavrilă Elena | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Tătaru Lola | Mențiune specială |
Sava Alexandra | VIII | Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui – dir.Prof.Cocuz Doina | Limba franceză | Badea Ecaterina-Camelia | Mențiune specială |
Băbușanu Mara-Alexia | VII | Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui- dir.Prof.Cocuz Doina | Limba franceză | Badea Ecaterina-Camelia | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Chiriță Eva | VII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba franceză | Moraru Alina | Mențiune specială |
Butnaru Alex Iulian | XII | Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui – dir.Prof. Popescu Daniela | Limba spaniolă | Bogdan Nedelcu | Premiul II |
Petrariu Georgiana | XI | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui – dir.Hulubei Daniel | Limba spaniolă | Tofan Gabriela | Mențiune specială |
Anuţi Robert | XI | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui – dir.Hulubei Daniel | Limba spaniolă | Tofan Gabriela | Mențiune specială |
Macovei Andreea | X | Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui – dir.Prof. Lisievici Ovidiu | Limba spaniolă | Tofan Gabriela | Mențiune specială |
Simion Larisa | XII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba italiană | Fighiuc Mirela | Mențiune specială |
Vîrlan D. Francisc-Gabriel | XI | Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui – dir.Prof. Popescu Daniela | Limba italiană | Păcuraru Cristina | Premiul I |
Ciurușniuc I. Alexandra Ionela | XI | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui – dir.Hulubei Daniel | Limba italiană | Fighiuc Mirela | Mențiune specială |
Boghian Amalia | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Limba italiană | Fighiuc Mirela | Mențiune specială |
Dănilă Robert | VIII | Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Vaslui – dir.prof. Ciubotaru Greta | Limba italiană | Botez Liliana | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Duluman Larisa | VIII | Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Vaslui – dir.prof. Ciubotaru Greta | Limba italiană | Botez Liliana | Mențiune specială |
Neamţu Amalia | VII | Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Vaslui – dir.prof. Ciubotaru Greta | Limba italiană | Botez Liliana | Premiul I |
Boambă Bianca | VII | Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Vaslui – dir.prof. Ciubotaru Greta | Limba italiană | Botez Liliana | Mențiune specială |
Costin Luigi | VII | Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Vaslui – dir.prof. Ciubotaru Greta | Limba italiană | Botez Liliana | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Cojocaru Mihaela | X | Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui – dir.Prof. Lisievici Ovidiu | Limba rusă | Crețanu Eugenia | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Carabulea Maxim | IX | Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui – dir.Prof. Popescu Daniela | Limba rusă | Crețanu Eugenia | Mențiune Ministerul Educației Naționale |
Nechita Andra Raluca | XII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Sociologie | Costin Lviu-Cristian | Premiul III |
Mihăilă Smaranda | IX | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Istorie | Dogariu Tiberiu | Premiul III |
Dragu Răzvan | VIII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Geografie | Carp Lucica | Premiu special Societatea de Geografie din România |
Durcan Ştefania | VIII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Geografie | Carp Lucica | Premiu special Societatea de Geografie din România |
Rășcanu Robert-Ionuţ | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui – dir. Prof. Ignat Cătălin | Geografie | Bulgaru Mirela | Premiu special Societatea de Geografie din România Diplomă de consecvență |
Olaru Maria Mădălina | XII | Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui – dir.prof.Cucos Gina | Geografie | Mazga Doina | Premiu special Societatea de Geografie din România |
Fodor Bianca | VI | Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Vaslui – dir.prof. Baban Dorina | Muzică – Interpretare instrumentală | Fodor Constantin | Premiul II |
2. | Ariile curriculare Matematică & științe, Tehnologii | ||||
OLIMPICI NAȚIONALI | |||||
Numele elevului | Clasa | Școala | Disciplina | Profesor îndrumător | Rezutat etapa nationala |
Hobincu Laura Georgiana | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Biologie | Romașcu Gianina | Premiu special |
Guțu Mihai Alexandru | XI | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Biologie | Diaconu Daniela | Mențiune MEN |
Chetreanu Diana | XI | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Biologie | Diaconu Daniela | Premiul II |
Iurașcu Oana Mihaela | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Biologie | Romașcu Gianina | Mențiune MEN |
Gheorghieș Petruț Rareș | VIII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Matematică | Flueraș Gheorghe | Medalie de bronz Societatea de Științe Matematice din România |
Novac Iustina | VII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Fizică | Cruceanu Dyana | Mențiune MEN / Medalie de argint |
Mihalachi Ioana | VIII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Fizică | Cruceanu Dyana | Medalie de argint |
Alexandru Norina-Ștefania | IX | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Fizică | Ignat Cătălin | Medalie de bronz |
Aliciuc Alexandru Gabriel | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Fizică | Ignat Cătălin | Mențiune de onoare |
Bordeianu Andrei | XII | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Fizică | Ignat Cătălin | Premiul II / Medalie de aur |
Alexandru Norina-Ştefania | IX | Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Chimie | Gosav Doina-Elena | Mențiune Specială |
Dragoslav Andreea-Patricia | X | Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Chimie | Ciupercescu Adriana | Mențiune Specială |
Aliciuc Alexandru Gabriel | X | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui | Informatică | Nicu Vlad Laurentiu | Medalie de bronz |
Isac Lucian Constantin | XI | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui | Informatică | Pracsiu Dan, Cătălin Ciocan | Medalie de bronz |
Sava Constantin Alin | X | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui | Informatică | Pracsiu Dan | Mențiune MEN / medalie de argint |
Toma Ionuț Cristian | VII | Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui | Informatică | Pracsiu Dan | Mențiune MEN / medalie de argint |
Rotaru Danuta Dumitrita | IX | Liceul Teoretic Emil Racovita Vaslui | Tehnologia informației | Popica Camelia, Sirbu Petronela | Medalie de argint |
Catarama Ovidiu | XI | Liceul Teoretic Emil Racovita Vaslui | Tehnologia informației | Ursu Gabriela | Mențíune MEN / Medalie de argint |
Roman Catalin-Florin | XI | Liceul Stefan Procopiu Vaslui | Tehnologia informației | Gherghut Eusebiu | Medalie de bronz |
Maxim Tiberiu | XII | Liceul Teoretic Emil Racovita Vaslui | Tehnologia informației | Popica Camelia | Medalie de bronz |
Talpalaru Andrei Georgiani | XII | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui | Tehnologia informației | Pracsiu Dan | Medalie de argint |
Vieru Tudor | XII | Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui | Tehnologia informației | Pracsiu Dan | Medalie de bronz |
Mihalache Eduard Mihai | VII | Școala Gimnazială ”Constantin Parfene” Vaslui | Creativitate Științifică | Dumitrașcu Leonaș, Dumitrașcu Irina | Premiul III |
Botezatu Daria Maria | V | Școala Gimnazială ”Elena Cuza” Vaslui | Creativitate Științifică | Dumitrașcu Leonaș, Dumitrașcu Irina | Premiul III |
Chirițescu Denis | V | Școala Gimnazială ”Constantin Parfene” Vaslui | Creativitate Științifică | Dumitrașcu Leonaș, Dumitrașcu Irina | Premiul III |
Croitoru Răzvan-Gabriel | XI | Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui | Creativitate Științifică | Bacoșca – Bica Mariana Dumitrașcu Leonaș Constantin Dascălu |
Premiul I |
Dumitriu Denissa-Issidora | XI | Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui | Creativitate Științifică | Bacoșca – Bica Mariana Dumitrașcu Leonaș Constantin Dascălu |
Premiul I |
Lupu Lucian-Vasile | XII | Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui | Creativitate Științifică | Bacoșca – Bica Mariana Dumitrașcu Leonaș Constantin Dascălu |
Premiul I |
Ariiile curriculare Educație fizică și sport, Învățământ tehnic | ||||
OLIMPICI NAȚIONALI |
Nr.Crt | Numele elevului | Clasa | Școala | Disciplina | Profesor îndrumător | Rezutat etapa nationala |
1 | Pavel C. M. Petronela | XII | Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui – dir.prof. Popescu Daniela | Economic, administrativ, comerț | Tanasă Alina, Diaconu Oana, Filip Alexandru | Premiul II |
2 | Cucu I. Alexandra Elena | XI | Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui – dir.prof. Popescu Daniela | Turism și alimentaţie | Tanasă Alina, Dima Laura | Mențiune MEN |
3 | Cojocaru C. Denisia | XI | Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui – dir.prof. Lisievici Ovidiu | Analiza produselor alimentare | Stoian Gabriela, Nechifor Sebastian | Mențiune MEN |
4 | Balaur Cristina | IX | Liceul cu program Sportiv Vaslui – dir.prof. Pavel Ramona | Educație fizică – Cros | Bogos Elena, Pintilie Viorica | Premiul I |
5 | Blanaru Maria | Școala Gimnazială „Constantin Motaș” Vaslui – dir.prof. Sadagurschi Petru | Educație fizică – Cros | Archip Ana Maria | Mențiune MEN | |
6 | Butnariuc Isabela | XII | Liceul cu program Sportiv Vaslui – dir.prof. Pavel Ramona | Educație fizică – Pregătire sportivă teoretică | Popa Ramona | Premiul I |
7 | Bodnărescu Raul | XI | Liceul cu program Sportiv Vaslui – dir.prof. Pavel Ramona | Educație fizică – Pregătire sportivă teoretică | Ostan Maria | Premiul I |
8 | Buțoi Andreea Ionela | XI | Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui – dir.prof. Lisievici Ovidiu | Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist | Robu Maria, Grigoraș Gabriela, Cărare Ramona, Gache Gabriela | Premiul I |
9 | Lungu Mihai | XI | Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui – dir.prof.Cucoș Gina | Mecanică – Mecanic auto | Gosav Ioan, Hăulică Dan, Dascălu Constantin | Premiul III |
10 | Dănăilă Elena Georgiana | XI | Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui – dir.prof.Cucoș Gina | Industrie textilă și pielărie- Confecționar produse textile | Diaconu Areta, Trifan Elena Diana, Vlonga Luminița | Premiul II |