Preşedintele CNASR: “La Vaslui avem o comunitate unită, puternică, recunoscută, de asistenţi sociali”

În perioada 2-3 august, la Vaslui, se desfăşoară un evenimenit inedit de promovarea și valorizarea a profesiei de asistent social,  intitulat generic “Social Workers Camp”. În tabăra improvizată la o bază de agrement din marginea oraşului, asistenţii sociali au petrecut două zile în care au îmbinat activităţile de relaxare cu prezentarea unor proiecte şi cu discuţii axate pe rolul asistentului social în comunitate.

În mijlocul lor au fost prezenţi colaboratori şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi membrii din conducerea Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR): prof. univ. dr. Doru Buzducea, preşedintele structurii, decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale Bucureşti, Diana Cristea, secretar executiv şi preşedinte al Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, precum şi vicepreşedinţii Ioan Durnescu şi Cristian Roşu.

Organizată de filiala judeţeană a CNASR, condusă de Iulian Vlad, sub sloganul “Vasluiul se ridică în picioare pentru asistenţa socială”, manifestarea face parte dintr-o campanie amplă, iniţiată de CNASR la nivel naţional.

“Vasluiul este al optalea judeţ în care ajungem în cadrul Campaniei Naţionale “România în picioare pentru asistenţa socială”. La Vaslui avem o comunitate unită, puternică, recunoscută, de asistenţi sociali, laureaţi ai mai multor premii la Gala Naţională de Excelenţă în Asistenţa Socială, o breaslă în care Consiliul Judeţean şi DGASPC  a investit mult din punct de vedere profesional, iar acest lucru se observă atât la nivel naţional, cât şi prin rezultate obţinute la nivel local”, a spus Doru Buzducea.

Referitor la situaţia din mediul rural unde, în multe cazuri, sarcinile asistenţilor sociali sunt preluate de alţi angajaţi ai primăriei sau asistenţilor li se dau alte îndatoriri,  preşedintele CNASR a afirmat că unul din obiectivele forului asistenţilor este şi de a trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea angajării de profesionişti în mediul rural, unde se află multe dintre problemele sociale înregistrate la nivel naţional.

“În momentul de faţă, în ţară există un deficit de peste 20.000 de asistenți sociali. Avem 70 de entități private de sistență socială, cabinet și societăți independente, care pot oferi soluții alternative comunităților ce nu-și pot permite din diverse motive să angajeze asistenți sociali și să dezvolte serviciile de care comunitatea are nevoie. Nu este un trend national, este o soluție punctuală și se aplică în anumite comunități. De asemenea, parteneriatul public-privat ar trebui luat în considerare. Vorbim de o concesionare a serviciilor sociale, iar acest lucru trebuie să ne preocupe mai mult pe viitor”, a afirmat președintele CNASR.

Potrivit acestuia, deşi exisată mulţi absolvenţi de asistenţă socială în ţară, plecarea acestora din ţară este un fenomen care afectează întregul sistem şi se datorează, în primul rând, nivelului scăzut al salariilor. “ O altă problemă pe care ne-am propus noi să o realizăm  prin această campanie, dar şi prin alte acţiuni, este să punem presiune pe autorităţi în vederea creşterii salariale la asistenţii sociali. CNASR ar face multe dacă ar putea. Ne dorim salarii mai mari, condiţii mai bune de munca, dar ceea ce  putem noi face este să promovăm profesia Iar campania noastră  are acest scop, de a aduce în atenția autorităților centrale și locale necesitatea respectării și valorizării statutului asistentului social”, a afirmat Doru Buzducea.

Prezenţi la manifestarea asistenţilor sociali, oficialităţile judeţene au mulţumit celor din domeniu pentru munca depusă în folosul comunităţii, dar şi conducereii CNASR, pentru prezenţă. “Vă dorm mult succes şi vă invităm să ne vizitaţi oraşul, să comparaţi imaginea publică cu cea reală”, a lansat o invitaţie Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean.

“Asistenţii sociali sunt pârghia noastră în rezolvarea problemelor comunităţii. Chiar dacă ni se reproşează că nu dăm sau că dăm prea mult , noi nu facem decât să punem în aplicare legislaţia în vigoare. Ne bucurăm când aceasta ne permite nouă soluţii şi putem rezolva probleme sociale. Avem în oraş mai multe centre sociale, exemple de bune practici pentru toată Europa, iar ăsta nu poate fi decât un motiv de mândrie pentru noi. Pentru că şi noi ne bucurăm atunci când putem veni în sprijinul oamenilor!, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Prezent la acţiune, Ionel Ştefănică Armeanu, directorul DGASPC Vaslui a apreciat iniţiativa CNASR, dar şi pe cea a filialei locale. “Sper ca această întâlnire să fie un bun început şi să se perpetueze în viitor. Mulţumim pentru prezenţă şi mulţumim asistenţilor sociali pentru munca desfăşurată”, a spus directorul DGASPC Vaslui.

One thought on “Preşedintele CNASR: “La Vaslui avem o comunitate unită, puternică, recunoscută, de asistenţi sociali”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.