Polițist din Zorleni, posibil băut, rănit grav într-un accident rutier

Un tânăr agent de polițe, în vârstă de 22 de ani, de la Postul de poliție Zorleni, a ajuns în stare gravă  ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, după ce în cursul noții, în timp ce conducea mașina personală, din cauza vitezei a pierdut controlul  asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, a dărâmat un gard intrând în curtea unei locuințe din satul Popeni, oprindu-se într-un stâlp de electricitate. 

La fața locului s-a deplasat un detașamentul de pompieri al Secției Bârlad a ISU Vaslui, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și modul pentru descarcerare. Până la sosirea pompierilor, victima fusese scoasă din autoturism de către alte persoane. După evaluarea situației și acordarea primului ajutor, victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței tip C aparținând SAJ Vaslui. Victima, semiconștientă, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, cu traumatism toracic sever. Medicii au constat că i-au fost afectate organele interne și au luat decizia de a tranmsporta victima la Iași

În paralel, organele de poliție audeschis o anchetă în acest caz.  Deși a existat suspiciunea că polițistul conducea băut, starea sa gravă nu a permis testarea cu alcooltestul,  în schimb s-a efectuat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”Circumstanțele producerii accidentului rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Pe numele polițistului de la Zorleni a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.