Patru vasluience de 100 de ani, sărbătorite la Centenar
Momente emoționante astăzi, la Sala Mare a Palatului Administrativ Vaslui, unde a avut loc o festivitate de omagiere a trei bătrâne din județul Vaslui, care anul acesta împlinesc 100 de ani. Micuțe, timide, copleșite de numărul celor prezenți, de blitz-urile aparatelor foto și de uniformele celor din structurile MAI, organizatori ai evenimentului, alături de Prefectura Vaslui, Elena Balan, din satul Târzii, comuna Oltenești, Elena Stănescu, din satul Bereasa, comuna Dănești, și Profira Baciu, din satul Butucăria, comuna Zăpodeni, s-au așezat cuminți pe scaunele pe care, de regulă, stau oficialitățile județului.
Prefectul județului, Eduard Andrei Popica, a citit o scrisoare de felicitare adresată de Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe care le-a înmânat-o ulterior. Din partea reprezentanților MAI bătrânele au primit câte un tort, flori, un drapel și o insignă cu inscripția ”România 100”.
”Persoanele pe care le onorăm azi împlinesc anul acesta, cea mai frumoasă vârstă: vârsta Marii Uniri. Sunteți născute odată cu România și ne mândrim cu asemenea persoane, care sunt un exemplu pentru noi. Vă felicităm din tot sufletul”, a spus Eduard-Andrei Popica.
Alături de prefectul județului, pe cele trei bătrâne le-au felicitat și comisarul-șef Gabriel Panțiru – șeful Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, colonelul Gheorghiță Păvăloaia – șeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, Vasile Cernat – șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui,col. Gheorghe Blagoci – șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, alături de ei fiind prezenți și purtătorii de cuvânt ai instituțiilor respective.
La festivitate a ținut să fie prezent și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. Deși nu a luat cuvântul, acesta a fost vădit impresionat de cele trei bunici, copleșite de povara anilor. ”Sunt o istorie vie a acestor meleaguri și ar trebui să ascultăm mai mult poveștile lor”, a spus acesta.
Emoționate, bunicile nu au reușit să povestească prea mult din viața lor. Iar dacă două dintre ele au mărturisit că au copiii alături, cea de-a treia, Profira Baciu, din Butucăria- Zăpodeni, a povestit, cu lacrimi în ochi, cum și-a pierdut cei doi copii. De altfel, aceasta e o cunoștință mai veche a noastră. În urmă cu un an, aflându-ne în zonă, primarul comunei, Ionel Chiratcu, a ţinut să ne facă cunoştinţă cu cel mai în vârstă locuitor al comunei: Pe tanti Profira am găsit-o în grădină, cu sapa în mână. Gospodăria mare, curtea şi grădina îngrijită ascundeau cu dibăcie vârsta proprietarei. Iar aceasta s-a bucurat de oaspeţi şi s-a bucurat mai ales că sunte dispuşi să o ascultăm. Pentru că multe avea de povestit bătrâna: de la supărările ei legate de doctorii care i-au pus “cablurile” pe piept şi i-au spus că are probleme cu inima şi până la amintirile legate de război, pe care l-a prins când era tânără, sau până la amintirile legate de cei dragi, din familie, care s-au dus rând pe rând. Iar dacă despre povara anilor şi traiul modest, cu destule lipsuri, ne-a povestit cu seninătate, durerea singurătăţii a făcut ca pe obraji să îi curgă lacrimi grele.
“Pe 5 octombrie, Profira Baciu, din Butucăria, va împlini o sută de ani şi, atunci, avem intenţia să o sărbătorim. Are copiii şi nepoţii plecaţi şi locuieşte singură, iar noi o ajutăm atât cât putem: vara mai trimitem oameni să-i îngrijească curtea sau să îi repare câte ceva, iarna avem grijă să aibă lemne”, ne-a spus primarul comunei Zăpodeni.
Acțiunea a făcut parte din campania ”O viaţă cât un centenar”, lansată recent de Ministerul Afacerilor Interne , prin care se doreşte aducerea în prim-plan a românilor născuţi în anul 1918, anul Marii Uniri. În cadrul campaniei, în această perioadă, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne din întreaga ţară vor ajunge la persoanele care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani, pentru a-i cunoaşte, pentru a le asculta poveştile şi pentru a învăţa din experienţa unui veac trăit în România.
În județul Vaslui au fost identificate patru femei care împlinesc, în acest an, 100 de ani. Cea de a patra persoană, Maria Lucan, din municipiul Huși, a fost aniversată la locuința personală, nefiind transportabilă. Subprefectul Mircea Gologan a ținut să o felicite personal, alături de șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.