Om al străzii mort în incendiu

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o casă de pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Vaslui.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 00.18 un apel sosit în dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J. anunţa un incendiu la o casă de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Vaslui, în interiorul căreia s-ar află două persoane, oameni ai străzii. Imediat,  la locul incendiului au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi  o ambulanţă SMURD cu echipaj de terapie intensivă mobilă.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la deşeurile colectate în interiorul locuinței, cu degajare mare de fum  şi pericol de propagare la întreaga casă, formată din două încăperi. La intrarea în interior, în holul locuinței, a fost găsită o persoană decedată, un barbat de circa 58 de ani. Pompierii au lichidat imediat incendiul şi au procedat pentru căutarea celei de a două victime printre  deşeurile colectate, în final  neconfimându-se existența în interior a acesteia.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise, persoana decedată a aprins în mod voluntar nişte deşeuri pentru a se încălzi.

                                                     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.