Observaţii astronomice în stradă, cu ocazia Orei Pământului

Ora Pământului, are loc sâmbătă, pe 30 martie 2019, în intervalul orar obişnuit: 20.30 – 21.30, va reuni încă o dată milioane de oameni din întreaga lume care-şi arată angajamentul faţă de Planetă. Ora Pământului 2019 este un moment-cheie pentru oameni, companii, autorităţi să îşi folosească puterea pentru a face schimbări la nivel personal, dar şi la nivel global, încât să protejeze natura de care depinde bunăstarea şi dezvoltarea umanităţii.

Earth Hour a început în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni şi 2000 de sedii de companii din Sydney – Australia au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenţia, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 7.000 de oraşe din mai mult de 180 de ţări s-au alăturat acestei mişcări de mediu.

„Ora Pământului se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar din anul 2013 şi oraşul Bârlad se alătură acestei manifestări, prin iniţiativa echipei de la observatorul astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”. Cu prilejul evenimentului global „Ora Pământului” instituţia noastră va organiza observaţii astronomice în stradă. Primăria Municipiului Bârlad ne va susţine în această activitate, şi va solicita oprirea iluminatului public în data de 30 martie 2019, intervalul orar 20.30 – 21.30.

Observaţiile astronomice din stradă vor avea loc sâmbătă 30 martie 2019, între orele 20.30 şi 21.30, în zona parcului „Victor Ion Popa” (la strada principală). În cazul în care condiţiile meteo nu vor fi favorabile, o să desfăşurăm activitatea la sediul observatorului astronomic (str. Republicii nr. 235), cu o prezentare despre impactul activităţilor umane asupra mediului înconjurător.” a declarat  Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograf al Planetariului şi Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad