O vasluiancă a fost lovită și jefuită de propriul fiu

În data de 26 august , Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Vaslui, și-a fi agresat mama, la locul acesteia de muncă, din Vaslui.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au stabilit că în data de 24 august , împotriva bărbatului cercetat a fost emis un ordin provizoriu de protecție, pe o perioadă de 5 zile, după ce acesta și-ar fi agresat mama. În cursul zilei de ieri, bărbatul a încălcat în mod voit măsurile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa, după ce s-a deplasat la locul de muncă al mamei sale, unde a agresat-o și i-a sustras un ceas de mână.

Tot în cursul zilei de 26 august , bărbatul s-ar fi deplasat în zona “Nord” a muncipiului Vaslui, ocazie cu care a zgâriat aripa unui autoturism parcat, provocând avarii în valoare de peste 3.000 lei.

În urma probatoriului administrat, la data de 26 august a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Astăzi, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, furt și distrugere.