O carte pe zi: ”Copila de zăpadă”, de Eowyn Ivey

”Nu a observant-o pe Mabel decât atunci cînd ea s-a așezat pe scaunul din fața lui. Părul îi era desfăcut și ciufulit, iar pe chip avea urme de la cutele feței de pernă.

-Ce faci aici, treaz? L-a întrebat

El a privit în jos, către carte.

– E ciudat, nu-i așa?

– Ce? a întrebat ea în șoaptă, de parcă ar mai fi putut trezi pe cineva.

Copila pe care am făcut-o noi din zăpadă. În noaptea aceea. Mănușile și fularul. Apoi Faina. Părul ei blond. Și felul ei de-a fi.

– Ce vrei să spui?

Jack a dat înapoi.

-Cred că încă-s adormit pe jumătate, a zis.

A închis cartea și a zîmbit vag.

– Am mintea răvășită.

(…) Spusese prea multe, dar nu atât de multe câte ar fi putut. Nu îi spusese lui Mabel de dracii de zăpadă, nici cum Faina stârnise o ninsoare peste mormântul tatălui ei, de parcă ar fi scuturat cenușă. Nu îi spusese cum, atunci când copila stătea pe mormânt, zăpada se așeza pe pielea ei de parcă ar fi fost făcută din sticlă rece. Fulgii nu i se topeau pe obraji. Nu îi umezeau genele. Se așezau precum zăpada pe gheață, până ce erau risipiți de o adiere”

Copila de zăpadă, romanul de debut al scriitoarei Eowyn Ivey, este genul acela de carte care place oricui. E o carte, al cărei farmec vine tocmai din mixul atent dozat de elemente nordice, bucăți de basm, o scriitură liniștită, imagini sugestive și întâmplări cu valoare simbolică.

Dacă ar fi să o asemănăm cu ceva, ar fi cu ilustrațiile acelea frumos făcute, ce sugerează o lume la limita dintre real și vis, un pic stranii, rarefiate, la care dăm toți like pe Facebook când apar. Sau cu un film din Nordul îndepărtat, rece, dat însă pe Hallmark, cu o poveste simbolică și vag moralizatoare.

 E o poveste pură, scrisă bine, cu o imagistică frumoasă, care te prinde, ca un  balet frumos și grațios.

E o poveste despre iubire, speranță și supraviețuire în Nordul înghețat, care are la bază povestea unui vechi basm rusesc. O familie își dorește atît de mult un copil încât,  la căderea primei zăpezi din an, cei doi soți clădesc o copilă de zăpadă cu chip delicat, buze trandafirii și par bălai. Nu mică le este însă mirarea a două zi, cînd descoperă că fetiță de zăpadă a prins viață, Copila de zăpadă va deveni parte din familie și prezența ei le va schimbă viețile pentru totdeauna. Copila de zăpadă împletește cu subtilitate și sensibilitate realismul magic al scriitorilor sud‑americani cu o proză durâ, viguroasă, dramatică în stilul lui Jack London.

Copila de zăpadă, primul român al lui Eowyn Ivey, a fost numit de critici „un debut magic”, „cuceritor, poetic și fermecător”. Apărută în 2012 în Statele Unite, cartea a ajuns pe lista de bestselleruri a The New York Times, dar și pe selecta lista britanică Waterstones 11, cu cele mai bune române de debut.

•        Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul Vaslui

Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți a Bibliotecii Județene)