Nouă metodă de înșelătorie: „Episcopul Ignatie de la Huși, care are nevoie să se opereze de cancer în Italia”
„Urmare a sesizărilor venite de la reprezentanții unor culte creștine din municipiul Bacău, am aflat că anumite persoane, în mod abuziv, înșală lumea, inițiind o așa zisă „colectă” pentru „episcopul ortodox Ignatie Mureșanul de la Huși, care are nevoie să se opereze de cancer în Italia” – fapt total neadevărat.
Pentru ca înșelătoria să aibă efectul dorit, aceste persoane au încercat să realizeze „colecta” folosindu-se de vizibilitatea statutului de persoană publică al Părintelui Episcop Ignatie. Totodată, s-au adresat și altor confesiuni decât cea ortodoxă, astfel încât acelora să le fie mai dificil să verifice veridicitatea informațiilor.
Poliția a fost sesizată în acest caz, astfel încât cei ce profită de buna credință a oamenilor să răspundă pentru faptele lor de înșelătorie.
Îi îndemnăm pe toți credincioșii să fie foarte atenți și reținuți în a da curs multitudinii de solicitări care vin (prin piețe, parcări publice, la sediile unor firme sau chiar la domiciliu) din partea unor falși reprezentanți ai unor așa-zise „asociații umanitare” și care, folosindu-se de numele unor persoane publice sau cazuri de boli grave, înșală buna credință a oamenilor.” au precizat reprezentanții Episcopiei Hușilor