Printează acest articol Printează acest articol

Lucrările agricole de toamnă, întârziate din cauza secetei

Deficitul de apă din sol îngreunează lucrările de însămânţare pentru culturile de toamnă. Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Vaslui, Gigel Crudu, din cauza secetei arăturile  la nivelul judeţului Vaslui, au fost realizate doar în proporţie de 10%. Mai exact, până la această dată, la nivelul judeţului au fost arate aproximativ 10.000 de hectare de teren, ceea ce reprezintă 10 % din suprafaţa programată pentru însămânţare în această toamnă. În acest context şi previziunile pentru recoltele din vara următoare sunt pesimiste.

„Fermierii depun eforturi deosebite şi întâmpină probleme în special cu consumul sporit de combustibil. De asemenea, este vorba despre o uzură foarte mare a utilajelor. În discuţiile avute cu producătorii agricoli, aceştia s-au plâns că nu s-au mai confruntat cu o asemenea situaţie ca în toamna acestui an. Chiar dacă unii agricultori apelează la efectuarea lucrărilor cu utilaje moderne, nici cu acestea nu se poate face mare lucru, motiv pentru care însămânţarea culturilor de grâu şi orz este anevoioasă”, a declarat directorul DAJ Vaslui, Gigel Crudu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *