Lovit cu bâta în cap în propria ogradă! Polițiștii au făcut uz de armă pentru a potoli agresorii

Poliţiştii au reţinut șase bărbați,  cu vârste cuprinse între 19 și 37 de  ani, din comuna Cozmești, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunilor de  lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

 Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a șase bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de  ani, din comuna Cozmești, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

În ziua de  29 martie a.c., ora 22:10,  polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane din localitatea Fîstâci, comuna Cozmești, județul Vaslui se amenință cu acte de violență pe drumul public.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, care au identificat cele 6 persoane bănuite pe un drum public din localitate. Bărbații se aflau în stare de ebrietate și se manifestau agresiv, iar la un moment dat, au fugit către locuința persoanei vătămate, un bărbat de 24 de ani din localitate. Aceștia au rupt gardul și poarta locuinței persoanei vătămate, pătrunzând în curte unde s-a iscat o altercație, în urma căreia bărbatul de 24 de ani a fost lovit cu o bâta în zona capului. Pentru aplanarea conflictului, polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armă, fiind trase mai multe focuri în plan vertical, fără a produce pagube materiale sau vătămări persoanelor prezente.

În data de 30 martie, față de autori s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de la lângă Judecătoria Vaslui, în vederea luării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbaților.