Printează acest articol Printează acest articol

Legenda Satul Albina, comuna Ivăneşti

Spune povestea că în urmă cu ani, trăia într-un cătun de prin părţile Vasluiului un om foarte necăjit. Nu că n-ar fi fost muncitor, dar îl năpădiseră greutăţile, de nu mai ştia pe unde să scoată cămaşa. Nevasta îi murise din cine ştie ce pricină şi muiere străină la casă se cam codea să aducă, pentru că avea bietul om ograda plină de copii. Să tot fi fost vreo zece. Muncea din zori şi până-n seară, dar tot ce câştiga dintr-o parte, într-alta se scurgea, căci îi lipsea o mână de femeie vrednică, să chibzuiască şi să gospodărească totul şi, mai ales, să vadă de copii. Zece zvăpăiaţi pe care să-i hrăneşti şi să-i îmbraci ! Nu-i era deloc uşor. Tare ar mai fi vrut o mamă pentru copii. Dar cine se încumeta ?    S-a întâmplat ca tot în acel timp şi tot în acel cătun să trăiască şi o fată orfană, cuminte şi frumoasă cum rar se întâlneşte. Pe tot ce punea mâna îi ieşea cum trebuie. Multe gospodine, aşezate de ani la casa lor, o lăudau; altele, mai nevrednice, o pizmuiau că de… lasă-le pe muieri! Dar una peste alta, cu toate că era tare tinerică, fetei i se dusese vestea de bună gospodină. Nu avea nume. Nici nu ştia nimeni cum se pripăşise prin acele locuri. Stătea când la unii, când la alţii, după cum aveau nevoie cei mai cu dare de mână de un ajutor în ogradă şi pe la cuhnii.    Cât era mititică o strigau oamenii „fato” şi atâta tot. Acum că se mai ridicase şi era aproape o codană începuseră să o cheme flăcăii la horă când pe-un nume, când pe altul. Dar tot nu se lipeau nici flăcăul, nici numele de ea.    Auzind fata de dorinţa gospodarului de a găsi o mamă pentru copii, într-o bună zi, făcându-şi singură curaj, a venit la dânsul şi i-a spus :    – Eu sunt fata aceea care munceşte pe la oameni. Sunt orfană şi ştiu ce înseamnă să creşti fără părinţi. Nu am învăţat încă prea multe, dar pot să muncesc fără oboseală cât e ziua de lungă, căci până acum, de când mă ştiu, numai asta am făcut. Iaca eu mă-ncumet să îngrijesc o familie atât de numeroasă. Dacă vrei, pot să încerc să ţin loc de mamă la copii.    – O fată atît de tânără, mamă la atâţia copii ?! s-a minunat omul nostru. Asta este treabă grea şi aşa plăpândă cum eşti, nu ştiu zău dacă te vei putea descurca cu zece copii, care de care mai neastâmpărat, mai dezbrăcat şi mai flămând, cum sunt ai mei. Dar dacă tot ai venit şi te încumeţi, rămâi şi-apoi… peste un an, om mai vedea !    S-a pus fata pe treabă. Nu-i mai ajungea ziulica să facă tot ce-ar fi voit. A prins a deretica, gonind praful şi păienjenişul din toate ungherele. A scuturat ţolurile ce adunaseră atâta colb într-însele de nu se mai cunoşteau la faţă. A spoit casa, adăugând la albeaţa varului şi puţin din seninul cerului. Razele soarelui au început din nou să pătrundă vesele prin ochiurile curate de geam, în care, printre perdelele albe se răsfăţau în ulcele cu pământ, muşcatele. Din cuptorul cel vechi, acum lipit şi curăţat, după pâinea cu coajă rumenă, într-o zi apărură aburind în tavă şi o mulţime de plăcinţele pentru cei zece năzdrăvani. Doamne, frumos mai miroseau bucatele clocotind liniştit pe marginea plitei. Se aşeza repede o pace şi-o rânduială în toate, de parcă aşa erau de când lumea.    Copiii, din prima zi, o îndrăgiseră pe fată. Era atât de bună cu ei… Ştia să aline cu o vorbă supărarea celor mai mici, dar şi să-i despartă cu dreptate pe cei mai mari atunci când hârjoana se încingea prea tare. Toţi o ascultau şi li se părea că în casa lor aveau dintotdeauna o soră mai mare.        Nu mai contenea să se minuneze omul nostru de aşa vredicie. Începuse să tragă mai cu inimă acasă şi i se deschidea şi lui sufletul când ajungea, căci vezi bine, o îndrăgise şi el pe fata orfană. Şi-i mai plăcea de la un timp să se aplece cu-ngrijire asupra celor câteva ştiubeie cu albine pe care la sfatul fetei le rostuise în grădină.    – Cu mierea lor ai să-ţi vezi copiii mari şi sănătoşi, îi spusese ea într-o zi.I se părea omului, când casa se liniştea, la ceas de asfinţit, că parcă nici n-ar fi avut aşa necazuri. Atâta rânduială era în toate şi atâta pace avea în suflet că nici nu mai simţea truda zilei. Acuma, da ! Casa era casă, masa era masă !     Vremea trecea însă repede. Sorocul anului de încercare se apropia pe nesimţite. Gândurile porniră din nou a-l frământa pe gospodar. Frică-i era ca nu care cumva codanei să-i fi căzut drag vre-un băietan mai de vârsta ei şi să plece, lăsându-i din nou de izbelişte şi, pe deasupra, pe el cu inima pustie. Iar umbla posomorât. Într-o bună zi însă, după multă îndoială, chemă el fata şi-i spuse:    – Eu aşa tânăr nu mai sunt, în gospodărie de adus nu am ce aduce în plus decât munca mea şi cei zece copii, dar socot că punând alături vrednicia ta, o vom scoate la capăt. De mă vrei de bărbat, eu şi mâine te iau de nevastă. Şi pentru că ai dovedit atâta hărnicie şi cuminţenie – a mai adăugat omul – am să-ţi spun de-acum încolo Albina, căci asemeni albinelor care umplu ştiubeiele ce m-ai învăţat să le pun în grădină, nu stai locului o clipă, robotind din zori şi până-n seară.     A roşit puţin fata, căci i-a plăcut ce-a auzit. Pe gânduri n-a mai stat prea mult.    – Primesc, a răspuns ea, lăsând olecuţă ochii în jos – de, cum îi şade bine unei codane la aşa un pas -, primesc bucuroasă, că şi eu am prins drag de casă şi de copii şi rău mi-ar părea să-i părăsesc acum.    Dar eu aş zice că prinsese fata drag şi de gospodar, că prea începuse de la o vreme a i se bate inima grăbită când îl auzea venind pe drum cu carul şi indemnând domol la vite.    Nuntă mare, aşa cum veţi mai fi auzit dumneavoastră prin alte poveşti, nu se ştie să fi făcut. De trăit însă, au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, fiindu-le dat să vadă mari şi la casele lor pe toţi copiii din bătătură.    Se spune că nicio femeie de prin acele locuri nu s-a lăsat mai prejos şi au pornit a se învrednici care mai de care după pilda Albinei. Aşezarea a crescut şi toţi au început a-i zice satului Albina, după numele fetei şi hărnicia femeilor de acolo care se asemănau în vrednicie chiar cu albinele din stup.

Sursa: Legende şi povestiri cu albine – Apimondia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *