Printează acest articol Printează acest articol

Legenda Mănăstirii Bujoreni

Se spune că în apropiere, sau chiar pe locul unde se afla astazi mănăstirea Bujoreni, a existat un alt lăcaș ce se numea Mănăstirea Recea atestată documentar 1444. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare în aceste locuri s-au dat lupte grele împotriva turcilor în perioada 1474-1476 la Vaslui-Valea Albă care au dus la dispariția unor sate și implicit la dispariția mai multor lăcașe de cult construite din piatră sau lemn, printre acestea fiind și mănăstirea Recea. La năvălirea dușmanilor peste plaiurile Moldovene, călugării de la schitul Recea au îngropat bunurile mănăstirii și au dus icoana Maicii Domnului ferecată în argint și făcătoare de minuni, în pădure ascunzând-o în scorbura unui stejar, rămânând ascunsă timp de mai bine de 100 de ani fara ca cineva să mai știe de ea.

Legenda spune că, peste ani, au venit mocanii de peste munți pe plaiurile Moldovei pe dealurile Bârladului și Vasluiului pentru pășunat și tomnat, aceștia își transportau marfa spre târguri în desăgi pe măgari. Într-o zi după ce s-au întors din târg, osteniți ciobanii au uitat să lege măgarii. Unul din măgarii purtători de produse vândute la târg purta și punga cu bani în unul dintre desagii mocănești, aproximativ 3.000 de galbeni. Seara, după terminarea treburilor, mocanii au vrut să împartă veniturile, însă măgarul era de negăsit. Au pornit în căutarea lui împreună cu un pădurar, atunci mare le-a fost mirarea când în inima pădurii, lângă un falnic stejar, măgarul stătea în genunchi în fața a trei luminițe așezate în formă de cruce. Așa au găsit mocanii icoana Maicii Domnului ferecată în argint și făcătoare de minuni Și-au dat seama că este o minune cerească și au decis ca pe acel loc, lângă acel copac și din el să se ridice un schit, trunchiul stejarului devenind Sfânta Masă și altarul mănăstirii.. Ioan Brețcu mocanul din legendă, a decis ca banii să fie folosiți pentru construirea schitului. Pădurarul Iftimie a continuat lucrările, după ce Brețcu a fost nevoit să se întoarcă peste munți. După ridicarea schitului pădurarul s-a călugărit luându-și numele de Pahomie. Deci primii fondatori au fost ciobanul Brețcu-transilvănean și pădurarul Iftimie, viitorul călugăr Pahomie. Aceștia au numit așezământul SCHITUL MĂGARULUI.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Bujoreni datează din 27 martie 1602, dar putem presupune că a existat o viaţă monahală anterioară acestei date. În anul 1840 se zideşte o biserică de cărămidă, după care schitul a devenit mănăstire de maici. A fost pictată între anii 1955 şi 1958. În 1960 în urmă decretului comunist, se desfiinţează. Reînfiinţată în 1993 că mănăstire de monahi. Obştea actuală s-a format în jurul unor monahi veniţi de la Mănăstirea Petru Vodă.

Biserica este o construcţie din zid de cărămidă, pe temelie de piatră, în formă de cruce. Interiorul este compartimentat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul spaţios este luminat de o fereastră la răsărit. Deasupra altarului este un turnuleţ cu o cupola sferică. Catapeteasma este din lemn sculptat. Naosul, cu absidele largi şi puţin adânci, este luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Pronaosul, în formă dreptunghiulară, este luminat tot de câte o fereastră la sud şi nord. Toate ferestrele sunt din lemn, duble, mari (late şi înalte) terminate în arc, cu grilaj metalic la mijloc. Geamurile interioare sunt ornamentate cu flori şi cercuri cu o cruce în mijloc. Pridvorul are zidurile dublate în interior şi între ele, de o parte şi de alta, este o scară care urcă la turnul clopotniţă şi o camera-magazie. Din cauza dublării zidurilor, pentru scară clopotniţei rămâne lăţimea în interior de numai 4 m (la jumătate faţă de pronaos). Nu are zid sau uşă pentru separarea de pronaos, delimitându-se de acesta prin cei doi stâlpi laterali cuprinşi în zid, care susţin arcadă pe care se sprijină clopotniţă. Turnul clopotniţă are acoperişul conic. Uşa de intrare prin vest în pridvor este masivă, din lemn, întărită metalic. Pardoseala bisericii este de scândură, iar învelitoarea din tablă zincată. Faţadele sunt simple, văruite în alb, cu profiluri de jur împrejur, sub cornişe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.