Printează acest articol Printează acest articol

“Le mulţumesc tuturor celor care au fost “Moş Crăciun” pentru mine”

Ochii lui Mihăiţă se fac rotunzi şi un zâmbet îi apare în colţul gurii. Puştiul de 15 ani, pe care mama iîl anunţase că “vor veni două persoane, de la Vaslui, să facă o anchetă socială”, înţelege repede că pungile de cadou din mâna noastră nu anunţă o anchetă, ci doar o surpriză pregătită cu grijă. Laptopul pe care prietenul nostru,  Vlad Micu, i l-a dăruit din toată inima, este scos cu grijă şi nerăbdare din gentuţa lui. Mâinile febrile îl deschid şi mângâie tastatura… Cu bucurie sunt primite şi restul darurilor oferite: o geacă groasă de iarnă, un pulover, dulciurile, fructele şi… alimentele de post, pentru că, în urmă cu opt zile, copilul a decis să ţină post  în această perioadă.  Bănuţii, care s-au strâns din donaţiile celor care au vrut să îi ofere lui Mihăiţă un Crăciun de neuitat (Vlad Gheţu, Gabriela Rusu, Marian Rusu, Cătălin Şerban, Mihaela Ofileanu), au fost daţi mamei şi tot la ea vor ajunge şi banii necesari pentru asigurarea tratamentului pentru o lună, oferiţi de Asociaţia “Nu eşti Singur” Vaslui.

În urmă cu cinci zile, vă spuneam povestea lui Mihăiţă. Mihai -Adrian Arcade, cum este trecut în buletin. Diagnosticat cu “scleroză tuberoasă Bourneville”, o boală rară, incurabilă, de aproape un an, Mihăiţă îşi foloseşte cu greu mâna dreaptă. Cu mâna stânga nu poate scrie, dar a învăţat să tasteze. Aşa şi-a făcut lecţiile până acum, când laptopul vechi i-a cedat definitiv. Părinţii, care locuiesc în satul Lunca, comuna Ghergheşti, sunt obligaţi să îi cumpere lunar unul din medicamentele de care copilul are nevoie, Sabril, un medicament care nu se găseşte pe piaţa românească, şi care scoate lunar 15 milioane din bugetul familiei. Pentru ei, acum, era aproape imposibil să îi cumpere copilului un laptop nou.

Aflînd povestea lui Mihăiţă, am apelat la voi, cei care citiţi povestea lui., cu intenţa ca, punând mână de la mănă, să îi cumpărăm copilului laptopul necesar să îşi facă temele. Iar reacţiile nu au întărziat să apară. Aşa că, astăzi, împreună cu Micu Vlad, administratorul Sc Redcon 1, am putut pleca către casa copilului.

“Ce îţi doreşti cel mai mult de Crăciun, Mihăiţă?”

Ochii copilului devin trişti: “Să fiu sănătos!”

“E o dorinţă pe care doar Dumnezeu o poate împlini. Spune-ne altceva ce îţi doreşti mult”

Timid, parcă cu teamă să nu îşi exprime şi de astă dată o dorinţă prea mare, puştiul murmură: „Un laptop, să pot să îmi fac lecţiile”.

Vlad îi întinde geanta pe care o are în mână: “Ia vezi… Ăsta e bun?”

Faţa copilului se luminează. Nerăbdător deschide geanta şi scoate laptopul. Mângâie suprafaţa lucioasă, îl deschide cu îndemnare şi pipăie tastele noi.  “Am suport nou, primit cadou. Dar nu aveam laptop!”, spune el bucuros, arătându-ne un suport  aflat încă în ţiplă, în aşteptarea unui  calculator care nu se ştia când o să poată fi cumpărat…  Aflăm că este pasionat de informatică, că îşi doreşte să facă carieră ca programator IT.  Eu mă pierd în discuţia care urmează  între Vlad şi Mihăiţă, discuţie în care sunt folosiţi mulţi termeni din domeniu, în schimb aflu despre un joc că “este pentru femei: nu  are logică şi nu se termină niciodată”. Recunosc că sunt depăşită de subiect şi îl las pe Vlad Micu să se bucure de o discuţie “ca între bărbaţi”, cu adolescentul  care ne arată că, dincolo de aparenţa fragilă, care păstrează încă naivitatea copilăriei, se ascunde un tânăr cu o inteligenţă uimitoare, cu un simţ al observaţiei deosebit de puternic şi cu vise îndrăzneţe, pregătit să îşi înfrunte destinul şi să iasă câştigător.

“Este un tânăr uimitor. Pentru mine este un câştig că l-am cunoscut, iar darul pe care i l-am oferit sper să îl ajute să îşi îndeplinească visele”, a spus Vlad Micu.

Copilul s-a bucurat de toate darurile primite, dar dulciurile le-a pus deoparte, “pentru cînd o să poată mânca”, pentru că acum ţine post. Aflasem în timp util, aşa că am avut grijă ca prin sacoşe să punem câte ceva şi pentru asta.

“Vă mulţumesc din suflet şi le mulţumesc tuturor celor care au fost “Moş Crăciun” pentru mine. Sper ca, într-o zi, să ne cunoaştem!”, ne-a spus Mihăiţă la despărţire.

Un comentartiu la ““Le mulţumesc tuturor celor care au fost “Moş Crăciun” pentru mine”

  • 3 decembrie 2016 at 23:57
    Permalink

    Cata nesimțire Dumnezeule.Sunt copii in tara asta care chiar au nevoie de ajutor.Si nu sunt băgați în seamă.Sunt săracii fără părinți care să muncească pt ei.Si pe aia nu-i vede nimeni.E grea muncă nu?Si e mai bine să stăm acasă si sa cersim.Vai si amar de capul mamei..daca se poate numi mama..ca o mamă face totul pt copilul ei nu sta acasă pe banii altora.Rusine!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *