Interviu: Vicepreședintele CJ, prof. Vasile Mariciuc, candidează pentru funcția de primar al orașului Negrești
Profesor de istorie, fost director de liceu, inspector școlar județean, acum vicepreședinte la Consiliul Județean Vaslui, Vasile Mariciuc este candidatul PSD la orașului Primăria Negrești. Firește, am fost curioși să aflăm ce l-a determinat să acceadă la o funcție administrativă de conducere a unuia dintre cele mai sărace orașe din Moldova, dar și care sunt proiectele cu care se va prezenta în fața alegătorilor.
Reporter: Domnule vicepreședinte, care sunt motivele care vă determină să candidați pentru funcția de primar al orașului Negrești?
Vasile Mariciuc: Cred că asta este întrebarea fundamentață, pe care ar trebui să o primească toți candidații, din partea semenilor. Eu am acceptat să intru în competiția electorală din niște motive idealiste, ca să spun așa. Nu pentru că aș fi eu singurul idealist din lumea asta, fără a fi exaltat, am nutrit întodeauna convingerea că dacă dorești să te implici în viața oamenilor, dacă Dumnezeu te-a înzestrat cu oarecare însușiri și ai la bază niște cunoștințe, în mod sigur poți să contribui la a le face viața mai frumoasă celor din jur, contribuind la a ajuta la rezolvarea treburilor comunității.
În 30 de ani de istorie postdecembristă, indiscutabil, s-au schimbat foarte multe lucruri în toată țara. Eu asociez aceste schimbări cu modernizarea și progresul. La Negrești vreau ca modernizarea și progresul să fie bine conceptualizate, să fie bine gândite. Viața comunității negreștene, în compexitatea și diversitatea ei, fiind vorba și de cele șase sate aparținătoare,, dar și de zona strict urbană, să evolueze pornind strict de la nevoile cetățenilor, pe o strategie bine pusă la puct, care să exceadă cei patru ani de zile.
Mai am și un motiv așa… sentimental! Eu am făcut liceul în Negrești și tot aici am ales să mă întorc ca profesor. Este orașul în care am viețuit cei mai mulți ani, deci patru ca elev și alți 30 după Revoluție.
Reporter: Anii 90 erau anii în care, practic, puteați să optați pentru un oraș mult mai mare, mai dezvoltat.
Vasile Mariciuc: Chiar am avut o ofertă, de la Universitatea din Iași, de la doi profesori, să îmbrățișez o carieră universitară. Le-am zis ”Domn’ profesor, mă duc la mine acasă, să-i învăț carte pe copiii mei de la Negrești„ Nu au înțeles ei, dar eu am venit la Negrești cu mult, mult entuziasm. Aici am fost profesor, apoi director de liceu 14 ani și am un sentiment foarte plăcut când mă gândesc ce am făcut în această calitate. Aici am locuit întodeauna, la liceul Negrești au învățat și copiii mei…. Toate acestea constituie un motiv în plus ca să îmi iau foarte în serios funcția de primar și să mai fac ceva, într-un oraș care mie îmi este foarte drag. Are ceva de viață mai molcomă, mai tihnită, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem la nivelul unui provincialism, privind comportamentul, relațiile interumane, etc…
Reporter: Concret, care sunt proiectele pe care le propuneți?
Vasile Mariciuc: Am amintit deja, o strategie de dezvoltare durabilă. De asemenea, finalizarea modernizării infrastructurii rutiere și pietonale, aspectul utilitar-urban pus la punct, o curățenie și o ordine impecabilă, care să nu stârnească nemulțumirile cetățenilor. Mi-am propus să rezolv o problemă oarecum lăsată în uitare: Școala Gimnazială ”Mihai David” se află pe o suprafață mai înaltă, care dă semne serioase , evidente, de alunecare. Acolo trebuie neapărat o stabilizare a solului, printr-un proiect care, mi-am propus eu, va fi înaintat spre finanțare.
Prin toate mijloacele legale posibile voi sprijini dezvoltarea școlililor din localitate. Lăsând la o parte faptul că sunt profesor și știu ce înseamnă educația, sunt convins că nu se poate vorbi de prosperitate, nu se poate vorbi de dezvoltare, de o societate sănătoasă, dacă nu e asigurată educația. Parafrazând un citat celebru, eu aș spune că ”dacă educație nu e, nimic nu e!”, și de aceea unitățile școlare, indiferent de nivelul lor, că e grădiniță sau liceu, vor avea un sprijin neclintit din partea mea. Concret, în prima etapă, voi înteți demersurile pentru o sală de sport la corpul A al liceului, unde exista printr-un proiect mai vechi, al campusului școlar, clădirea de la corpul B al liceului, de la intrarea în Negrești, care a rămas în paragină, trebuie reamenajată și redată destinației școlare.
La Negrești există o infrastructură cvasiabsentă în ceea ce privește practicarea sportului. Mie mi-a plăcut și cartea, mi-a plăcut și să practic diferite sporturi: fotbal, tenis, etc. Am identificat deja o suprafață de teren, adiacentă Stadionului, unde se poate amenaja o bază sportivă amplă, complexă, unde se pot amenaja terenuri de handbal, baschet, minifotbal, bowling,tenis, un ștrand… Asta ține de o idee mai veche, pentru că Negreștiul, ca oraș, se află aproape în centrul unui triunghi imaginar, cu vărfurile în Roman, Iași și Vaslui. Practic, într-un mod natural, polarizează celelalte localități și poate deveni un pol de atracție, care nu numai să consume resurse, că a tot consumat, dar poate să și atragă resurse, ce pot fi refolosite pentru dezvoltarea orașului. O industrie locală de petrecere a timpului liber, de divertisment, ar putea revitaliza viața orașului și ar putea deveni o sursă puternică de venituri.
Reporter: Când spunem ”divertisment”, ne gândim automat și la un alt domeniu, la cultură…
Vasile Mariciuc: Evident! La Negrești există Casa de Cultură care, din păcate, nu funcționează la potențialul la care ar putea să funcționeze. Sunt oameni talentați în zonă, a fost un ansamblu, ”Firicelul”, foarte bine pus la punct, există un festival de dansuri folclorice…. Ceea ce există trebuie încurajat și dezvoltat, trebuie să dăm o continuitate acțiunilor existente, pot fi înființate activități noi, astfel încât să dăm un suflu nou și să facem să pulseze și viața culturală a orașului. Ar avea de câștigat și tinerii implicați în activitățile artistice și culturale, dar și ceilalți locuitorii orașului, prin participarea lor la spectacolele oferite. Există la Negrești și un Centru Cultural, care promovează tradițiile și care merită încurajat. Avem câțiva oameni cu inițiativă în acest domeniu, artistic, cultural, care pun mult suflet în ceea ce fac și merită susținuți pentru ca acțiunile lor să capete amploarea pe care o merită. Îmi sunt tare dragi oamenii cărora le place fapta, oamenii cu inițiativă, cu idei bune. Aceștia vor găsi întodeauna sprijin, susținere, în tot ceea ce vor să facă. Așa cum spuneam, astfel de activități trebuie să fie coerente, să fie parte a unui întreg, să se susțină, să se dezvolte, să se sprijine reciproc.
Reporter: Din felul în care îmi spuneți toate aceste lucruri, constat că, dincolo de funcțiile deținute de-a lungul timpului, ați ramas conectat la viața orașului.
Vasile Mariciuc: Mie îmi sunt dragi oamenii! Povestea cu candidatura vine pentru mine și ca o provocare. Eu am fost norocos în viață, pentru că am avut și câteva funcții importante: director de liceu 14 ani, inspector școlar general, vicepreședinte de Consiliu Județean, președinte de organizație nonguvernamentală (Organizația „Salvați Copiii”, filiala Negrești- n.r.), din 1995. Toate acestea funcții au avut legătură directă cu oamenii și constituie o foarte mare experiență acumulată în timp: am învățat și ce nu trebuie făcut, și ce trebuie făcut, și cum să faci ceea ce îți dorești, care sunt pârghiile pe care să le folosești ca să ajungi la rezultatul dorit, am căpătat un alt mod de a vedea lucrurile, dar fără să pierd din vedere o chestiune elementară: că în ciuda proiectelor, strategiilor, bugetelor, în spatele lor se află omul. Omul este măsura tuturor lucrurilor! La mine este o axiomă și nu se pune problema să o abandonez.
Așa cum spuneam, pentru funcția de primar al orașului Negrești este un fel de provocare: să îmi încerc puterile , să imprim un nou suflu administrației publice din Negrești. Alături de educație și de sănătate, administrația publică este o parte de bază a ”osaturii”, ca să spun așa, unei comunități. Eu sunt convins că oamenii de calitate din comunitate vor fi receptivi, deschiși la problemele oamenilor și la noutăți. În tinerețe, la lucrarea de licență am folosit o carte care apăruse cu doi ani înainte, ”Sfidarea mondială”, o carte foarte interesantă, scrisă de francezul de Jean-Jacques Servan Schreiber. Acesta vorbea despre Japonia ca o societateîn care se vede clar o revoluție a cunoașterii. Pe vremea aceea, în comunism fiind, nu îmi era foarte clar ce e aceea ”o revoluție a cunoașterii”. Acum m-a convins: toată acea avalanșă de cursuri de formare, de teme extrem de diverse, de la digitalizare și protecție a datelor personale, la noutăți legate de management în administrație, aduc o revoluție a ceea ce gândești și ești tu, ca om, a modului în care acționezi în diferite împrejurări. Eu am participat la astfel de cursuri, credeam că le știu pe toate și am văzut că nu e așa… de aceea mi-aș dori ca salariații de acolo să participe permanent, atunci când doresc, la astfel de cursuri, să își sporească valoarea profesională, își deschid noi orizonturi, pentru că toată lumea are de câștigat.
Reporter: Ca să sintetizăm cumva, care credeți că sunt autuurile dumneavoastră în fața celorlalți candidați?
Vasile Mariciuc: Experiența în munca cu oamenii, în primul rând. Dacă nu îți pasă, dacă nu îți sunt dragi oamenii ca semeni, este foarte greu să faci o bună administrație. Am o experiență, pe care am acumulat-o până acum, care poate fi pusă în slujba cetățenilor, și la mine nu este o figură de stil: chiar mă aflu în slujba cetățenilor, a celor care te investesc cu votul lor de încredere, care cred că poți face ceva pentru ei și pentru comunitate în care trăiesc. Într-un mod paradoxal, primarul trebuie să slujească comunitatea și nu invers și vă amintesc parabola Mântuitorului care a spălat picioarele celor 12 ucenici ai Săi. Revenind la avantaje, am norocul să cunosc multe personalități care, fie din mediul de afaceri, administrativ, universitar, pot să mă ajute întodeauna cu sfaturi, idei. Găsesc întodeauna ușile lor deschise și sprijin în ceea ce vreau să fac. Sunt un om de echipă! Temporar, periodic, am fost un fel de coordonator al grupului cu care am lucrat, dar niciodată nu m-am considerat mai presus de ceilalți. Într-o echipă rolurile sunt complementare și interșarjabile, pentru că nimeni nu e de neînlocuit și nu e o poveste echipa în care fiecare își asumă locul într-un mod natural, firesc, fără să-l invidieze, fără să îl deranjeze pe cel de alături. Eu sper să fiu înțeles în aceste intenții, să am și sprijinul unor oameni, pentru că nu poți face nimic singur, pe cel al corpului profesoral care este foarte numeros și care nu prea a ieșit în cetate, nu prea s-a implicat până acum.
Reporter: Un contracandidat afirma recent ceva de genul „Am să dau de pământ și cu liberalii și cu PSD-eii!” Vă așteptați la o campanie murdară în perioada următoare?
Vasile Mariciuc: Mi-e indiferent ceea ce se va spune despre mine. Eu mă prezint în fațșa oamenilor și pe alegător, pe cetățeanul din oraș sau din comunele adiacente trebuie să îl conving, să îi explic ce vreau să fac și de ce. La modul realist, în limita posibilităților. Fără proiecte aberante, fără să promit luna de pe cer, pentru că mulți au făcut-o și luna e tot acolo. Eu merg pe sinceritate pentru că, știți ce se întâmplă? Trăiești acolo și dacă exagerezi , pe urmă, când te întâlnești cu oamenii pe stradă, parcă ți-e rușine să îi privești în ochi. E un sentiment jenant și asta te obligă pe tine, candidat, la o prestație corectă față de cei cărora le soliciți votul.