[FOTO] Viteza ucide! Masacru pe DE 581, la Bădeana

Astă-noapte, la ora 01.47, ISUJ „Podul Înalt” Vaslui a fost solicitat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 despre faptul că pe Drumul European 581, pe raza localității Bădeana, județul Vaslui, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, eveniment rutier în care sunt înregistrate 12 victime.

Dat fiind numărul mare de victime, la ora 02.01 a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 12 victime dintre care opt erau încarcerate. Dintre victimele încarcerate, patru persoane au fost găsite decedate. Au fost transportate la spital opt victime, dintre care trei în stare foarte gravă. Cu toate eforturile depuse de medicii de la Spitalul municipal „Elena Beldiman”, una dintre cele opt victime a decedat. În total, sunt cinci persoane decedate și șapte persoane rănite, dintre care, două victime sunt într-o stare foarte gravă. La fața locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu module pentru descarcerare și o autospecială pentru descarcerarea grea.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat șase echipaje SMURD, dintre care patru ambulanțe tip B2 echipaje de prim-ajutor ( EPA ), o ambulanță tip C1, de terapie intensivă mobilă (TIM) și o autospecială pentru transportul victimelor multiple (ATPVM). De asemenea, la intervenție au participat trei ambulanțe tip B și o ambulanță tip C aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ Vaslui).  Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISUJ) „Podul Înalt” Vaslui a intervenit cu trei ofițeri și 33 de subofițeri, dintre care 17 paramedici. Acțiunea a fost condusă de inspectorul șef al ISUJ „Podul Înalt” Vaslui, col. Ghiorghe Blagoci.

Filmul accidentului

Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Bacău a efectuat o depășire neregulamentară, având viteză, ocazie cu care a acroșat un autoturism cu numere de București, ce venea din sens opus. A fost activat planul roșu de intervenție, traficul auto deviat pe ruta Bârlad – Ivești – Tutova.

Din mașina de Bacău trei persoane au decedat pe loc, iar a patra a decedat la spital. Erau două cupluri în mașină, domiciliate, din câte se pare în, comuna Priponești, județul Galați.  A patra victimă, o tânără de 19 de ani, a murit la Spitalul Bârlad, din cauza rănilor grave. În mașina cu numere de București se aflau două cupluri care veneau din Grecia și se îndreptau spre casă, la Iași. Din mașina cu numere de București a decedat șoferul, iar in a treia mașină, unde era un cuplu, soț și soție de naționalitate bulgara, ambii au fost raniti, dar sunt înafara oricărui pericol.