FOTO/VIDEO Incendiu pe strada Metalurgiei. Bărbat de 44 de ani cu arsuri grave

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale, între care și o ambulanță tip C1 (terapie intensivă mobilă) pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, pe strada Metalurgiei. Din primele informații, este posibil că în locuință să se afle o persoană.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o garsonieră aflată la etajul al patrulea al unui imobil situat pe strada Metalurgiei. În locuință a fost găsit proprietarul garsonierei, care se afla în stare de inconștiență, era intoxicat cu monoxid de carbon și suferise arsuri. Victima, o persoană de sex masculin cu  vârsta de aproximativ 44 ani a primit primele îngrijiri medicale la bordul ambulanței de terapie intensivă mobilă (TIM), după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, fiind diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 12% din suprafața corpului. De asemenea, victima a fost diagnosticată cu arsuri ale căilor aeriene superioare. Acum victima este conștientă, dar în stare de șoc. Întrucât victima are arsuri la nivelul feței și ale căilor respiratorii, în scurt timp va fi transferat la o unitate medicală specializată în tratamentul arsurilor din municipiul Iași.