FOTO/VIDEO După ce s-a tăiat pe piept, un bărbat s-a urcat pe un stâlp, amenințând că se omoară
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a făcut un circ de zile mari astăzi la Bogdănești. Supărat pe faptul că reprezentanții DGASPC i-au securizat familia într-un centru, după ce acesta i-ar fi bătut, bărbatul a decis să protesteze aplicându-și mai multe tăieturi în zona pieptului, după care s-a cățărat pe un stâlp, amenințând că se sinucide.
Cel care l-a convins pe bărbat să renunțe la proteste a fost primarul comunei Bogdănești, Ion Dorobanțu. Imediat după ce a fost dat jos de pe stâlp, a fost preluat de o ambulanță și transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad.
„Pompierii au intervenit cu două autospeciale ( o autoplatformă de lucru la înălțime și o autospecială de căutare salvare, care are în dotare o pernă de salvare) și echipaje specializate, pentru o persoană de sex bărbătesc care amenință că se aruncă în gol de pe un stâlp de medie tensiune, în localitatea Bogdănești. Înainte de a se urca pe stâlp, bărbatul în vârstă de aproximativ 45 ani și-a provocat mai multe răni în zona brațelor și sternului.” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.