(FOTO) ACUM Microbuz plin cu moldoveni, răsturnat la Crețești
Un microbuz în care se aflau 12 persoane, toate din Republica Moldova, s-a răsturnat în această seară la Crețești. Din fericire nu sunt persoane încarcerate.
În urma accidentului, o persoană are nevoie de îngrijiri medicale, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului intervin două autospeciale și două ambulanțe de la Huși.
Cel mai probabil accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum. De mai bine de patru ore, în județ ninge fără oprire. Recomandăm șoferilor să sporească atenția și să reducă viteza!