Fetiţă cu dizabilităţi din Tutova, bătută cu bestialitate de propria mamă

Gest de neînţeles al unei mame din Tutova. Femeia în vârstă de 46 de ani și-a bătut cu bestialitate propria fiică de 19 ani, lovind-o cu bestialitate în zona capului. Copilul are și mai multe dizabilități și a ajuns în stare gravă la spital. Femeia are în total 4 copii.

Oamenii legii s-au autosesizat şi au demarat mai multe anchete sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violență în familie. Fetița a fost lovită până când mama i-a spart capul. După ce a văzut ca fata sângerează abundent, mama acesteia a sunat la numărul unic de urgentă 112.

Conform unui comunicat emis de autorităţi, mama mai avea în grijă încă trei copii, toţi 3 fiind minori cu vârstele cuprinse între 13 și 17 ani. Toţi cei trei copii au fost internaţi într-un centru de specialitate D.G.A.S.P.C. Vaslui. Poliţiştii anchetează cazul şi colaborează cu procurorii de a Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad:

” Cei 3 copii minori ai familiei (cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani) au fost prezentați, în vederea internării și se află într-un centru de specialitate al D.G.A.S.P.C. Vaslui, situația acestora fiind în evaluare. Fata bătută are 19 ani şi este o persoană cu dizabilități, mama sa fiindu-i și asistent personal. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.”, au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui.