Femeie bătută cu pumnii în cap! Bărbatul era beat, iar concubina l-a certat
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 22 februarie 2024, ora 21.01, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, din comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubinul său, din aceeași localitate.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au stabilit că, în aceeași zi, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat și-ar fi agresat concubina, lovind-o cu pumnii în zona capului.
Conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști, în urma agresiunilor, victima a suferit leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 18 martie 2024, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși l-au identificat și reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Pingback: Femeie bătută cu pumnii în cap! Bărbatul era beat, iar concubina l-a certat – Vaslui Expres