Familie de irakieni, oprită la Huși, după ce au intrat ilegal în țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat trei cetăţeni din Irak care au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 3 februarie, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat ce funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii Ghermăneşti, două persoane cu un copil care se deplasau dinspre râul Prut, către interiorul ţării.
În cel mai scurt timp, poliţişti de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă şi au oprit persoanele respective. Având în vedere că nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt o familie de cetăţeni irakieni, formată din doi adulţi, în vârstă de 21 de ani şi copilul lor, în vârstă de 3 ani.
La cercetări, tinerii au declarat că au primit statut de refugiat pe teritoriul R. Moldova şi că au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, încercând să intre ilegal în România. Aceştia au mai declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei unde să-şi găsească un loc de muncă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
În baza Acordului de Readmisie, familia de cetăţeni irakieni a fost preluată de autorităţile de frontieră din R. Moldova în vederea continuării cercetărilor.