Expoziție – ”Ştefan cel Mare – Din istorie, în veşnicie”

Muzeul Judeţean ”Ştefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu mai multe muzee din ţară, va organiza expoziţia ”Ştefan cel Mare – Din istorie, în veşnicie”, cu ocazia împlinirii a 544 de ani de la victoria domnitorului Moldovei contra turcilor, în cadrul celebrei bătălii de la Podul Înalt, desfăşurată pe 10 ianuarie 1475.

Potrivit managerului muzeului vasluian, Ramona Mocanu, evenimentul expoziţional este cel mai important dedicat domniei lui Ştefan cel Mare de după anul 2004.

“Expoziţia doreşte să readucă în atenţia publicului pe marele voievod al Moldovei, ostaş neînfricat, bun diplomat şi mare ctitor. Deşi astăzi mai sunt puţine obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ştefan cel Mare şi a familiei sale, expoziţia încearcă să recompună atmosfera epocii ştefaniene şi a moştenirii sale culturale, prin etalarea unor obiecte din veacurile XV-XVII: arme şi unelte meşteşugăreşti, piese de cavalerie şi harnaşament, obiecte de podoabă şi de cult, piese de artă creştină, monede, vase şi cahle pentru sobă”, au precizat reprezentanţii Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui.

După vernisajul expoziţiei dedicate personalităţii marelui domnitor, va avea loc redeschiderea expoziţiei permanente a Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui, ca urmare a finalizării procesului de modernizare a spaţiilor de expunere şi a dotării lor cu mijloacele muzeotehnice necesare. Lucrările de reamenajare au început în vara anului 2016, timp în care muzeul vasluian a găzduit doar expoziţii cu caracter temporar.