Expoziție etnografică la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 13,00, la Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, se va desfășura manifestarea cultural artistică „Ziua Iei – Emblemă Națională”, în cadrul căreia va avea loc vernisajul Expoziției etnografice „Ii și scoarțe tradiționale românești” şi un microrecital al grupului folcloric „Mugurel” coordonat de profesorii Maria și Mihail Cornea.
Expoziția, organizată în parteneriat cu Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești-Argeș va prezentată de Narcis Iustin Dejanu, manager al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești și de Florin Gerard Călin, muzeograf la aceeași instituție. La nivelul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizarea expoziției a fost coordonată de managerul instituției, prof. dr. Ramona Maria Mocanu, de muzeograful Marian Antoniu și de Loredana Guţu, conservator .
Expoziția „Ii și scoarțe tradiționale românești” va putea fi vizitată până la data de 16 iulie 2018.