Printează acest articol Printează acest articol

Era primăvara libertății lui …

S-a privit în oglinda limpede a libertății, în lumina sinceră a ei și, pentru foarte scurt timp, a trăit libertatea prin toți porii ființei sale. Cuvintele se băteau în mintea lui și din coaja lor apăreau versuri fierbinți…

Avea nevoie doar de o singură picătură de tihnă, de libertate, pentru a-și vărsa sufletul lui în sufletele noastre. Era dispus să se sacrifice pe sine pentru alții. Atunci simțea că are și pentru el o parte din lumină. Își dorea, cu ardoare, ca împreună cu libertatea mult râvnită, să-i duca pe oameni către zarea bucuriei, căci avea în el flacăra generozității, venită de la Dumnezeu.

Deși firul vieții lui se țesuse aproape mereu cu gândul la sfârșitul ei, la drumul final al vieții pământene, Ion s-a hrănit cu speranța că finalul va veni foarte târziu. Dalba liniște ardea însă pe rugul unor întâmplări ciudate, valuri de oameni i se perindau prin preajmă, iar cerul ideilor sale era amenințat de curmare într-un mod dramatic și grav.

Era la început de martie ‘90, când fața pământului, sub suflarea parfumată și caldă a primăverii se pregătea să iasă din învelișul norilor și să se trezească la viața. Atunci Ion a  pierdut lupta cu viața, alunecându-i din palmele făcute căuș si pierzându-se in negura întunericului adânc…Inima lui a fost ca o pasare care nu a mai avut loc in propria-i colivie, iar poemele sale au rămas ca niște strigate ale ființei noastre pentru viața, iubire, dor, libertate, pentru trecerea omului in veșnicie. A alunecat ca o umbra din brațele vieții, ducându-se să-si doarmă somnul de veci în adâncul pământului. Asemenea unui vis tăcut, s-a scurs grăbit, în lut, lăsându-ne pe noi cu amintirea lui, pentru a ne îmbăta sufletul cu parfumul ei….Trecerea lui prin viață, pe pământ, a fost precum un zbor. S-a dus dincolo de moarte, în nemurire, când adâncile-i priviri și doruri neînțelese s-au răsfrânt în amurgul cu însângerata-i zare, cu certitudinea că va avea puterea să sară “ca firul ierbii din mormânt, când va fi sa fie Învierea”.

Peste moarte – Ion Iancu Lefter  

Lumina-ntreagă, peste moarte, Doamnă,
Mă va-mbrăca în, de argint, hlamidă,
Precum îmbracă-n zori de toamnă
Boabele smărăldii de agurida.
Și, peste moarte, Doamnă, tot lumina
Va curge-n trupul meu ca-ntr-un ogor
Și chiar de nu-mi va-nmuguri retina,
Sângele meu va fi tot un cocor
Ce va zbura peste Mediterana
Din junglă să-mi aducă seve moi,
Să-mi oblojească, de pustie, rana
Și să mă-ngroape-n coapsa unor ploi.
Și, când va să fie învierea
Pe-acest pământ sau pe un alt pământ,
Te-asigur, Doamnă, voi avea puterea,
Să sar, ca firul ierbii, din mormânt. (Elena Lefter Crăciun)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *