Sâmbătă, elevii intră în vacanţa de Paşte, după ce în săptămâna aceasta au parte de programul „Şcoala altfel”, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Al doilea semestru al anului şcolar 2015-2016 se va încheia în luna iunie.
Calendarul anului şcolar 2015-2016 se găseşte în Ordinul MECS nr. 4496/2015. Potrivit acestuia, semestrul al doilea a început pe 15 februarie şi se va încheia în data de 24 iunie, însă înainte de vară elevii se vor bucura de vacanţa de primăvară. Mai exact, vacanţa de Paşte va avea loc între 23 aprilie şi 3 mai.
Între timp, de astăzi şi până vineri, elevii au parte de activităţile extracurriculare şi extraşcolare din cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, care are un orar specific. Totuşi, la decizia fiecărei şcoli, programul poate fi organizat şi în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai.
Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri şi însumează 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie.
De un an şcolar mai scurt beneficiază şi clasele a VIII-a, absolvenţii gimnaziului urmând să termine cursurile în 17 iunie, după 36 de săptămâni de şcoală, ultima dintre acestea fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale.
Tezele din semestrul al II-lea trebuie susţinute până la data de 20 mai.