Elevii de la Școlile Gimnaziale Pogonești și Ivănești învață matematică și informatică în laboratoare Digitaliada

Școlile Gimnaziale Pogonești și Ivănești, din județul Vaslui, continuă programul Digitaliada și desfășoară anul școlar 2019-2020 în laboratoare echipate cu tablete pentru ca fiecare elev să poată lucra individual în timpul orei, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Împreună cu echipamentele, au primit un pachet complet de aplicații adaptate curriculei, precum și proiecte didactice pentru Matematică și TIC și ghiduri de predare digitală, astfel încât profesorilor să le fie ușor să predea folosind tehnologia digitală. Profesorii au participat la sesiuni de formare pentru a învăța să utilizeze noile metode digitale la clasă.

Felicităm școlile din Pogonești și Ivănești pentru continuarea programului. Sunt modele pentru celelalte școli din județul lor și ne bucurăm că profesorii din program împărtășesc cu colegii lor metode digitale interactive de predare a Matematicii și TIC. Datorită programului Digitaliada al  Fundației Orange, 5.500 de elevi din 50 de școli învață Matematică și TIC cu metode digitale” , a afirmat Amalia Fodor, director Fundația Orange.

“Prin utilizarea tehnologiei în cadrul orelor de curs, realizăm o interdisciplinaritate între obiectele de studiu matematică și TIC, astfel cele două devin mai atractive și mai accesibile elevilor și le stimulează interesul față de nou prin implicare activă, captându-le atenția și eliminând riscul rutinei”, declară directorul școlii din Ivănești, Iulica Neamțu.

Suntem datori să ținem pasul cu modernitatea. Viața copiilor se învârte în jurul tehnologiei și automat trebuie să îi ghidăm spre valoarea educativă pe care o au aceste instrumente de lucru, afirmă directorul școlii din Pogonești, Cristina Păvălescu.

Cu ediția 4.0 a programului Digitaliada, Fundația Orange adaugă încă 10 școli din mediul rural, selectate prin concurs deschis: Șieu (Bistrița-Năsăud), Sânpetru (Brașov), 23 august (Constanța), Roata de Jos (Giurgiu), Bretea Română (Hunedoara), Recea (Maramureș), Acățari (Mureș), Deveselu (Olt), Putna (Suceava), Roești (Vâlcea). Noile școli intrate în programul Digitaliada al Fundației Orange se alătură celor 40 din edițiile precedente. Astfel, în total 5.500 de elevi din mediul rural, din 30 de județe, intră în anul școlar 2019-2020 în Laboratoarele Digitaliada. Acestea sunt complet echipate cu 1.500 tablete, 52 de laptopuri, 50 de videoproiectoare și ecrane de proiecție, precum și cu materiale digitale educaționale pentru Matematică și Informatică, selectate și pregătite de experți educaționali.

Digitaliada este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare. Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit în cele patru ediții Digitaliada 2 milioane euro.
Fundația Orange susține educația digitală la nivel național. Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, platforma online www.digitaliada.ro și, totodată, poate aplica la concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română.