Dumitru Buzatu s-a supărat pe primarii absenți de la o ședință de lucru
Prezența slabă a primarilor din județ la o întâlnire de lucru a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), unde pe ordinea de zi erau prevăzute discuții menite să clarifice ultimele detalii legate de punerea în funcțiune a sistemului de gestionare a deșeurilor și de operaționalizare a gropii ecologice de Roșiești, l-a făcut pe Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean să explodeze. ”Când aveți probleme personale, veniți repede până aici! Dar când sunt probleme administrative, de ce nu vă faceți timp? Să le transmiteți primarilor care nu sunt aici, să poftească să își îndeplinească atribuțiile! Pentru că dincolo de culoarea politică pe care o avem, sunt atribuții care trebuie îndeplinite. Avem un proiect amplu, la care s-a muncit foarte mult, avem puncte care trebuie puse în aplicare și avem niște termene de respectat”, a spus supărat Dumitru Buzatu.
În cadrul ședinței s-au prezentat toate detaliile legate de termenele și procedurile de distribuire a compostoarelor individuale și a eurocontainerelor pentru deșeuri, despre situația platformelor de colectare și gestionarea depozitelor de deșeuri închise de la Vaslui, Bărlad și Huși, precum și despre contractele de delegare pentru serviciul de salubrizare.
Totodată, în ședințele de Consiliu Local, primăriile trebuie să reactualizeze taxele de salubrizare pentru 2018, acestea fiind de 8,81 lei de persoană/lună, în mediul urban și 2,86 lei de persoană/lună, în mediul rural.
”Vom vedea care este forma legală prin care acolo unde sunt locuințe în care proprietarii sunt plecați, să nu se plătească taxa. Pentru că, normal, dacă nu stau acolo, nu produc nici deșeuri, și nu e normal să i se ceară cuiva să plătească pentru un serviciu pe care nu îl primește. Vorbesc de cei care sunt plecați de la domiciliu tot anul și nu de cei plecați pentru o săptâmănâ două în vacanțe, așa că atenție pe cine scutiți de aceste taxe, astfel încât să nu apară alte discuții”, le-a mai atras atenția primarilor președintele Consiliului Județean.
Ca sarcină principală, până pe 30 iulie, toate primăriile din județ au obligația să predea operatorilor de salubrizare compostoarele pentru selectarea deșeurilor menajere. și eurocontainerele primite în anul 2013 și vor fi verificate în ceea ce privește dacă și cum a amenajat platformele de colectare a deșeurilor menajere, cum sunt asigurate căîle de acces la ele.
Despre necesitatea respectării termenelor de predare a tuturor bunurilor către operatori a vorbit și Mădălina Nistor, directorul Agenției de Protecție a Mediului Vaslui: ”Noi nu putem semna procesele de predare-primire a contractelor cu operatorii decât după ce toate aceste detalii au fost puse la punct. Abia după aceea durează o lună până să emitem avizul de mediu. Oricât am vrea noi să o facem mai repede, nu ne permite legea să nu respectăm acest termen”.
”La ora asta putem spune că am deschis groapa ecologică de la Roșiești și atât. Trebuie să facem funcțional acest proiect cât mai repede”, a concluzionat Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean.