Daruri de Crăciun, de la Episcopia Huşilor, pentru 1.600 de copii

Cântece şi veselie în curtea Catedralei Episcopale din Huși miercuri, 18 decembrie, când peste 1.600 de copii, proveniți din parohiile rurale ale Eparhiei, au participat la cea de-a dpoua ediţie a evenimentului „Dar de Crăciun”, derulat în acest an sub sloganul  „Căldură pentru inimi curate”, organizat de  Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși”, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

La deschiderea manifestării, organizate cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, au fost prezenţi numeroşi reprezentanţi ai administraţiei  locale: Mircea Gologan- prefectul judeţului, Dumitru Buzatu-preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ioan Ciupilan, primarul oraşului Huşi, Roxana Miron Feraru – viceprimarul municipiului Bârlad, Ionel Ştefănică Armeanu-directorul Direcţiei Generale de asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vaslui, primari, consilieri locali, preoţi, etc…

În deschiderea evenimentului, Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor a adresat un cuvânt de bun venit tuturor, mulțumind în același timp pentru că au răspuns invitației adresate:

„Devine deja o obişnuinţă frumoasă ca aici, în faţa  Catedralei Episcopale, într-o atmosferă încărcată şi de spiritualitate, dar şi de nevinovăţie şi  de voie bună, noi, adulţii, să împrumutăm din veselia voastră, a copiilor, iar voi să vă simţiţi valorizaţi , luaţi în seamă. Vă dorim să simţiţi, fiecare dintre cei de aici, prin intermediul a ceea ce am pregătit pentru voi, atenţia şi dragostea celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. (..) Sunt prezenţi aici peste 1.600 de copii din familii cu o situaţie financiară mai precară,  din parohiile rurale ale Episcopiei Huşilor şi din Basarabia. (…)”

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestei manifestări, în special părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, sponsorilor, voluntarilor și reprezenttanților autorităților județene și locale.  r

 Reprezentanţii autorităţilor au mulţumit pentru invitaţie, i-au felicitat pe organizatori şi i-au asigurat pe toţi cei prezenţi de implicarea instituţiilor pe care le reprezintă în rezolvarea problemelor legate de copii, dar şi de susţinerea necondiţionată a tuturor demersurilor legate de bunăstarea acestora şi le-au urat tuturor sărbători fericite.

A urmat un recital de colinde susținut de corurile de copii care a reușit să îi introducă pe toți în atmosfera de sărbătoare. Voluntarii au împărțit, pe perioada desfășurării evenimentului, tuturor celor prezenți, ceai cald și colăcei.

Şi-a făcut apariția și Moș Crăciun, însoţit de darurile pentru cei mici, ă rimit cu  exclamaţii de bucurie, seara fiind  încununată, spre deliciul tuturor, de un foc de artificii.      (Text şi foto: Mihaela Zărnescu)