Printează acest articol Printează acest articol

Concurs de interpretare şi creație literară pentru elevii vasluieni

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul  Şcolar Judeţean Vaslui, organizeazã o nouã ediţie a concursului dedicat poetului naţional . Tema din acest an este  “Eminescu, glasul poeziei populare”. Participanţii se pot înscrie la cele douã secţiuni:  creaţie literarã (eseu) sau interpretare

La prima secţiune, elevii vor trebui sã argumenteze în cel mult trei pagini ideea de “Eminescu, glasul poeziei populare”, a doua fiind dedicată interpretării unei creaţii , la liberă alegere, din opera poetului naţional.

“De regulă, concursul avea loc în perioada în care se marca naşterea poetului. Acum, pentru că şcolile au fost închise o perioadă,  nu am avut posibilitatea să promovăm în  timp util concursul, astfel încât şi participanţii să aibă la dispoziţie  timpul util pentru a se pregăti. Pentru că scopul este acela de a asigura un cadru de promovare şi manifestare culturalã a tinerilor cu aptitudini artistice din oraşul Vaslui, am decis să îl organizăm un pic mai târziu, astfel încât evenimentul să se desfăşoare cu participarea tuturor unităţilor de învăţământ şi la nivelul calitativ al anilor precedenţi. Astfel, am stabilit ca eseul sã fie redactat pe 20 ianuarie, ora 10.00, la sala “Ştefan cel Mare” a Consiliului Judeţean Vaslui, iar pe 23 ianuarie să desfăşurăm a doua secţiune, concursul de interpretare, care va avea loc la ora 16.00, la sala de proiecţie filme a Silver Mall.

Lucrarea care va câştiga premiul I la prima secţiune va fi publicată în revista “Est” a CJCPCT Vaslui.  La cea de-a doua secţiune, participanţii vor trebui sã recite o creaţie din opera poetului Mihai Eminescu. Durata interpretãrii nu trebuie sã depãşeascã 10 minute. Vor fi punctate calitatea interpretãrii, dicţia, firesc, asumarea logicii textului”, ne-a precizat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui. Potrivit acestuia, fondul de premiere este de 2.000 lei, iar juriul va fi format din profesori de limba şi literatura română.  Participanţii vor primi premii şi diplome, iar profesorilor coordonatori li se vor acorda adeverinţe de participare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *