Bărbatul care a lovit cu mașina doi polițiști a fost reținut

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Huşi, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, în cursul serii de luni, aflat în stare avansată de ebrietate a lovit cu maşina doi agenţi de poliţie, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Vaslui, agenţii de poliţie au efectuat un control asupra unui autoturism, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, iar şoferul a refuzat să fie testat, a pornit maşina şi i-a lovit pe cei doi poliţişti.

“Unul dintre agenţi a fost luat pe capota maşinii, iar cel de al doilea a fost lovit la mână şi călcat pe picior. Aceştia au suferit leziuni corporale, iar, în prezent, se afla la Spitalul municipal Huşi, pentru investigaţii medicale. Şoferul a fugit de la faţa locului, fiind găsit la scurt timp. Ulterior, s-a constat că acesta avea 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice”, precizează sursa citată.

În cauză, se fac cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.