Bărbat de 34 de ani mort în urma unui accident la Simila

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), o autospecială de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru descarcerarea, extragerea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimei unui accident rutier produs în curtea unei societăți din localitatea Simila, comuna Zorleni.

În accident a fost implicată o autoutilitară, un utilaj agricol (un autovehicul tip dubă a lovit un utilaj agricol) și o persoană. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate, un bărbat în vârstă de 34 ani fiind încarcerat. Bărbatul era în stare de inconștiență. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare, victima a fost asistată medical, bărbatul fiind extras în stare de seminconștiență. Imediat, victima a întrat în stop cardiorespirator, manevrele de resuscitare fiind efectuate de echipajul ambulanței SAJ Vaslui. Ulterior victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, bărbatul fiind diagnosticat preliminar cu șoc hemoragic și stop cardiorespirator. Întrucât starea victimei este una foarte gravă a fost solicitat un elicopter SMURD, cu toate acestea, bărbatul nu a mai rezistat.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

One thought on “Bărbat de 34 de ani mort în urma unui accident la Simila

Comentariile sunt închise.