Al 13-lea centru medical de permanență din județ a fost inaugurat astăzi la Negrești

Vineri, 28 februarie, la Negrești a fost inaugurat cel de-al 13-lea Centru de Permanentă din județ. Inițiativa înființării Centrului a aparținut  dr. Constanța Gafițoi, cea care a făcut și toate demersurile pentru ca dorința să devină realitate. Centrul va deservi o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, din orașul Negrești și din șase comune limitrofe (Bacesti, Todiresti, Vulturesti, Rafaila, Rebricea și Dumesti).

La inaugurare, alături de cordonatorul centrului, au participat și o parte din asistenții care vor asigura gărzile, dar și Marius Arcaleanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Vasile Voicu, primarul orașului Negrești, consilieri locali și pacienți.

 

„Eu am lucrat că medic de familie în comună Ipatele, din județul Iași. Când mi s-a propus să vin la Negrești, am spus că vin, dar  numai dacă pot înființa aici un centru de permanentă. Am prezentat proiectul în ședința de Consiliu Local, în luna august, iar primăria ne-a sprijinit în obținerea spațiului. Desigur, închiriat, prin licitație, dar mi s-a promis că dacă centrul va funcționa, ni se va diminua chiria. Cabinetul de aici este autorizat pentru medicină de familie și cardiologie, dar centrul de permanentă va funcționa separat doar cu medici de familie. Avem câte un medic de familie din Negrești,   Todiresti, Drăgușeni, Șcheia și un medic care lucrează la Serviciul Județean de Ambulanță. La serviciile medicale ale Centrului de Permanență se poate adresa oricine și, cu siguranță, vom avea și pacienți din comunele apropiate din județul Iași”, ne-a precizat dr Constanța Gafițoi, coordonatorul Centrului.

Deschiderea locașului a fost marcată de o slujbă de sfințire a localului, susținută de un sobor de preoți din localitate.

„Am cunoscut-o pe doamna doctor în urmă cu câteva săptămâni și am susținut cu ardoare, că să spun așa, înființarea acestui centru. Este al 13-lea centru de permanență din județ. Îmi doresc că această structura medicală, cu cei șase medici, să vină în ajutorul populației din orașul Negrești și a celor din comunele din jur. Îi mulțumesc doamnei doctor care a avut curajul și determinarea să vină aici din județul Iași, mulțumesc și celorlalți medici care vor asigura gărzile, și îmi doresc că autoritățile locale, Primăria și Consiliul  Local, să susțînă activitatea din acest centru de permanență, pentru că, așa cum spuneam, este mare nevoie de servicii medicale în această zonă. Eu, în calitate de președinte al CJAS Vaslui am toată deschiderea și voi susține cu tot ce se poate desfășurarea activității de aici mult timp de acum încolo”, a afirmat Marius Arcaleanu, președintele CJAS Vaslui.

„Doamna doctor, cuvinte de mulțumire vă adresăm, pentru că 99 la sută din meritul acestui centru  este al dumneavoastră. E un act de dreptate oarecum, pentru că dacă acum nouă ani în urmă un Guvern a închis spitalul de aici, acum serviciile de sănătate vin prin serviciile dumneavoastră și a celor cu care veți lucra. Veți avea cu siguranță pacienți, pentru că zona este destul de mare, o să mediatizam deschiderea acestui centru, astfel încât veți avea de treaba”, a spus și Vasile Voicu, primarul orașului Negrești. 

De menționat, centrele de permanență sunt unități medicale, care funcționează în afară programului normal de lucru al cabinetelor medicale individuale, sunt deservite de medicii de familie și asigură continuitatea asistenței medicale primare.

Consultațiile în cadrul centrului de permanență  sunt gratuite,  programul de funcționare fiind în intervalul orar 15:00 – 08:00, în zilele lucrătoare și 24 din 24 de ore în zilele de weekend și zilele libere declarate de Guvernul României.

În cazul centrelor de permanență, se tratează urgențele ușoare, pentru a elibera fluxul urgențelor grave, care se tratează în cadrul unităților speciale de primiri urgențe