A vrut să vândă petarde, dar s-a ars
Peste 27.000 de petrade, deţinute ilegal, au fost ridicate, în vederea confiscării, de poliţiştii vasluieni, de la un bărbat în vârstă de 21 ani, din Vaslui. Obiectele pirotehnice erau destinate comercializării.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiul Vaslui au desfăşurat o acţiune pentru identificarea persoanelor fizice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice.
De la un bărbat, de 21 de ani, din municipiul Vaslui, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 27.806 petarde (obiecte pirotehnice interzise a fi deţinute şi comercializate de către persoane fizice neautorizate). Obiectele pirotehnice din categoriile F2 şi F3, transportate într-o cutie, erau destinate comercializării.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
„Reamintim faptul că prin acţiunea „Foc de artificii”, Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2015/2016. Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate”, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt la IPJ Vaslui.