A murit copila din Zăpodeni care s-a spânzurat! Organele ei au salvat alte două persoane
Tânără de 13 ani care s-a spânzurat zilele trecute a pierdut lupta cu viața. Fata a încercat să-și pună capăt zilelor la începutul săptămânii, după o altă tentativă, nereușită, carea avut loc săptămâna trecută. Marți, după ce s-a spânzurat, ea a fost găsită la timp de mama ei, care a și resuscitat-o cu succes la indicațiile prin telefon ale medicilor. Inițial a fost transportată, în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Medicii de aici au considerat că ar fi mai bine pentru ea să fie transferată la Iași. Astfel, a fost trimisă cu un elicopter SMURD la Spitalul „Sfânta Maria”, unde medicii au făcut tot ce a fost posibil pentru a-i salva viața.
În cursul zilei de ieri, la Spitalul „C.I. Parhon” au fost efectuate două intervenții de transplant renal de la fetița decedată. Astfel, s-au prelevat corneea, rinichii și ficatul.Persoanele care au primit rinichii au fost două paciente. Prima pacientă are 45 de ani, este din Iași și face dializă din 2017. Cea de-a doua pacientă, în vârstă de 40 de ani, din Galați, era diagnosticată de la vârsta de 9 ani cu diabet zaharat de tip 1.