De la grădiniță la școală, împreună pentru vise împlinite!
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui a găzduit cea de-a II-a ediție a Târgului de Toamnă, organizat în cadrul Proiectului Județean „Pușculița cu vise”, un eveniment care a unit, prin generozitate și implicare, întreaga comunitate educațională – de la cei mai mici preșcolari până la elevii școlii.
Cu mult entuziasm, cadrele didactice, părinții și elevii s-au implicat în pregătirea acestui eveniment, oferind timp, creativitate, pricepere și suflet. Produsele de toamnă, decorațiunile, bunătățile și creațiile pregătite cu drag au transformat târgul într-o adevărată sărbătoare a solidarității și a colaborării.
Un moment special al evenimentului l-a reprezentat mesajul doamnei director prof. Ciubotaru Greta Doina, care a subliniat importanța parteneriatului dintre grădiniță, școală și familie, precum și rolul implicării fiecăruia în construirea unei comunități unite, în care educația, generozitatea și solidaritatea se împletesc armonios.
Potrivit acesteia, „Pușculița cu vise” înseamnă mai mult decât un proiect: înseamnă oameni care se unesc, copii care învață să dăruiască și o comunitate care demonstrează că, împreună, visurile se pot transforma în realitate. ”Prin proiectul „Pușculița cu vise”, îi învățăm pe copii că visurile pot deveni realitate atunci când există oameni care cred în ele și sunt dispuși să contribuie la împlinirea lor.Toamna ne-a adus din nou împreună, cu bucurie, emoție și dorința de a face lucruri frumoase!”, au precizat organizatorii.










