Ziua Drapelului a fost marcată astăzi în Piaţa Civică din Vaslui

Manifestările, organizate în fața Palatului Administrativ, au debutat cu prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă şi a detaşamentului de onoare.

Au urmat scurte discursuri ale primarului Vasile Pavăl și președintelui Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, după care subprefectul Mircea Gologan a dat citire mesajului ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

“Drapelul simbolizează unitatea poporului român şi lupta pentru independenţă şi ne reprezintă ca naţie. Tricolorul este mândria neamului românesc, a urmat ostaşii în luptă, a fost arborat pe instituţiile statului, pe casele românilor, dar cred că cel mai frumos lucru este atunci când se înalţă în cinstea poporului român cu diferite ocazii, aşa cum se înalţă astăzi şi va flutura plin de simbol pentru toţi noi toţi. Ne-am adunat astăzi să cinstim drapelul, e datoria noastră să-l purtăm în suflet şi eu, în calitate de reprezentant al comunităţii, îl port de fiecare dată cu mândrie”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Apoi, protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, a ținut o rugăciune de binecuvântare a drapelului, iar cei prezenți au sărutat Drapelul Național al României. Pe acordurile Imnului Național, drapelul a fost înălțat pe catarg de către subofițeri ai Centrului Militar Județean Vaslui.

În final a avut loc defilarea Gărzii de Onoare, formată din subofițeri ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Penitenciarul Vaslui și ai Poliției Locale Vaslui.