Personalități vasluiene marcante: scriitorul Anton Holban, născut la Huși

Prozator şi dramaturg, Anton Holban s-a născut la 10 februarie 1902, la Huşi, fiind nepotul lui Eugen Lovinescu. A urmat cursurile şcolii primare „Al.I. Cuza” din Fălticeni, iar în 1913 susţine examenul de admitere la gimnaziul „Alecu Donici” din acelaşi oraş. În toată această perioadă stă în casa lui Lovinescu, unde are o ambianţă prielnică unei dezvoltări intelectuale. Ultimele două clase de liceu le face la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti (1919-1921). În septembrie 1921, se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, cu specialitatea limba şi literatura franceză. Îşi continuă studiile în limba franceză la Sorbona (1926-1928) pentru realizarea unei teze de doctorat despre Barbey d’Aurevilly, proiect pe care însă nu l-a terminat, potrivit lucrării „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti).

A fost profesor de limba franceză la un liceu din Galaţi (1928-1932) şi altul din Bucureşti (Seminarul Central, din 1932). După debutul în revista condusă de Liviu Rebreanu „Mişcarea literară” (1924), a început o bogată activitate publicistică, colaborând cu eseuri, recenzii, cronici literare, muzicale şi plastice, note de călătorie la „Sburătorul”, „Viaţa literară”, „Rampa”, „România literară”, „Vremea”, „Azi” ş.a.

A fost membru în comitetul de redacţie al revistei „Sburătorul” (1926). A debutat editorial cu „Romanul lui Mirel” (1929), din care au apărut fragmente în „Gazeta literară”, cu o prezentare a lui E. Lovinescu, volum nesemnificativ pentru evoluţia ulterioară a autorului. Cu următorul roman îşi dovedeşte vocaţia de scriitor în proza de analiză: „O moarte care nu dovedeşte nimic” (1931). A publicat apoi romane, nuvele şi schiţe, în care cele două teme fundamentale au rămas permanent iubirea şi moartea: „Parada dascălilor” (1932), „Ioana” (1934), „Jocurile Daniei” (postum, 1971). „Conversaţii cu o moartă” şi „Bunica care se pregăteşte să moară”, două „mici capodopere ale genului” (G. Călinescu) au fost adunate, alături de alte proze scurte publicate în revistele vremii, în volumul „Halucinaţii” (postum, 1938). A comentat în mai multe rânduri, cu aplicaţie şi pătrundere, opera Hortensiei Papadat-Bengescu şi pe cea a lui Marcel Proust.

Holban este prin excelenţă romancierul (auto)analist, teoretician şi practician (ca şi Camil Petrescu) al persoanei întâi, insistând în disecarea stărilor sufleteşti tulburi şi chinuitoare, făcând radiografia geloziei şi hărţuindu-şi eroul între două obsesii fundamentale: iubirea şi moartea – se arată în „Dicţionarul scriitorilor români”. Temperamental, este un romantic prin obsesia singurătăţii, a morţii, prin vocaţia nefericirii; ca romancier este însă un modern, şi nu numai la nivelul scriiturii sau al compoziţiei, ci şi prin cultul autenticităţii, precum şi prin tehnica analizei psihologice.

A fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1934).

A murit la 15 ianuarie 1937, la Bucureşti.