Patru vasluieni, laureaţi ai Galei Naţionale a Excelentiei în Asistentă Socială

Din cele 18 premii care au fost decernate,marţi  seara,  în cadrul Galei Naţionale a Excelentiei în Asistentă Socială, patru au revenit finaliştilor din Vaslui. La categoria “Asistenţi sociali”, Mihaela Zanoschi a obţinut Premiul asistentului social al anului 2016, alte două premii fiind revendicate de Marius Dohotaru şi Simona Luncanu. La categoria”Personalităţi”, lui Ionel Ştefănică Armeanu, directorul general al DGASPC Vaslui i-a fost decernat Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale

Marţi, 21martie, la Ateneul Român s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Evenimentul, organizat de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), celebrează Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi recompensează performanţă şi excelenţă celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social în anul 2016.. Gazda evenimentului a fost, ca şi la ediţiile precedente,  Andreea Marin, iar invitați, Ion Caramitru, Horațiu Mălaele, Adrian Nadin , Daniel Leș și trupa Holograf.

Din cele 18 premii care au fost decernate în cadrul Galei, patru au revenit finaliştilor din Vaslui. – Mihaela Zanoschi, director executiv al Asociaţiei “Bună ziua, copii din România” Bârlad , a primit Premiul asistentului social al anului 2016, Marius Dohotaru, şefull Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH)  Vaslui a obţinut Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei drepturilor copilului, Simona Luncanu, asistent social la Spitalul Judeţean Vaslui  a obţinut Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale, iar la categoria “Personalităţi”, Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale i-a fost acordat directorul general al DGASPC Vaslui, Ionel Ştefănică Armeanu.

Din judeţul Vaslui, printre finaliştii Galei s-a număraţ şi Claudia Lăcrămioara Bulgaru , sistent social la Asociaţia Myosotis Bârlad, nominalizată la Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi.

“A fost o experienţă unică! Să te afli în lumina reflectoarelor şi să fii apreciat pentru munca ta, este o senzaţie greu de descris. Mă bucur că poot să aduc acest premiu la Vaslui şi mă bucur că, alături de mine, s-au aflat şi alţi colegi care au făcut ca numele judeţului să se audă de nenumărate ori în seara Galei. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut”, ne-a spus Simona Luncanu

“Este o onoare şi să fii nominalizat la o astfel de Gală, mai ales pentru întreaga carieră, darămite să fii printre finalişti şi să obţii şi premiul. Este onorant şi emoţionant, dar ţin să precizey că nu aş fi obţinut acest premiu fără echipa pe care am avut-o de-a lungul anilor, fără coaboratorii din afara instituţiei, inclusiv cei din mass-media, care au făcut cunoscută activitatea noastră, cu bune şi rele. De aceea le mulţumesc tuturor şi consider că acest premiu nu este al meu, ci al tuturor celor pe care i-am enumerat. Emoţionant a fost şi să vedem cum Vasluiul a obţinut nu unul, ci patru premii, spre invidia unora din sală. Poate cdă e bine să se vadă şi că la Vaslui se şi munceşte şi se fac lucruri bune şi frumoase”, ne-a declarat Ionel Ştefănică Armeanu.

2 comentarii la „Patru vasluieni, laureaţi ai Galei Naţionale a Excelentiei în Asistentă Socială

  • 8 aprilie 2017 la 13:52
    Permalink

    45 de ani am muncit pentru cetățean și comunitate și nu mi-am dorit decât binele celor mulți(căci mulți sunt cei ce au nevoi).
    Sunt mândru că sunt con-cetățean cu persoanele/personalitățile care chiar au reușit să obțină asemenea rezultate și o recunoaștere pe măsură. Mă bucur și mă înclin cu stimă și considerație!

    Răspunde
  • 22 martie 2017 la 22:36
    Permalink

    Pai mamelucii aia care comenteaza la stirile alea cu betivi,violuri si alte alea,pe astea nu le vad?Aloo!Postacii comentati si aici!Puneti si astea pe facebook nu numai cum bea pokemon la Vaslui!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.