O carte pe zi: ”Poveștile de aur ale copilăriei”

” A fost odată un pădurar, care era cam nătăfleț, dar avea suflet bun. Într-o zi, fu trimis de tatăl său să taie copacii dintr-o pădure îndepăratată, dar își dădu seama că arborii de acolo erau dintr-un soi neobișnuit și că toporul lui nu le putea tăia trunchiul foarte tare. Istovit de strădanii zadarnice, se așeză să mănânce, când, din spatele lui, dintr-un tufiș, apăru un omuleț ciudat, care-i ceru puțină mâncare.

Băiatul, binevoitor, împărți cu el pâinea și brânza.

-Îți mulțumesc, străine! Spuse omulețul vesel. Meriți o răsplată. Taie copacul de colo și vei vedea că toși ceilalți se vor prăbuși singuri. Apoi uită-te bine printer rădăcini, căci vei găsi un dar pentru tine. Să știi că eu sunt vrăjitorul acestei păduri!

După ce vorbi astfel, dispăru.

Fără să se minuneze, băiatul făcu întocmai cum îi spusese omulețul și într-o clipă își termină munca. În timpul acesta, dintre rădăcinile copacului pe care i-l arătase vrăjitorul apăru o gâscă mare, cu penele de aur. Pădurarul o luă sub braț și se îndreptă spre casă.  Dar de-acum se înnoptase, și el greși drumul, nimerind într-un sat necunoscut. Acolo intră într-un han.

-Mâncare pentru mine și pentru gâsca mea! Porunci el fiicei hangiului, care se grăbi să-l servească”.

Astăzi vă propunem ”Povestile de aur ale copilariei”, ilustrata de Tony Wolf , o carte pe care orice copil ar trebui să o citească. Nu numai pentru că reprezintă o antologie a celor mai frumoase povești clasice ale fraților Grimm, ale lui Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Carlo Collodi, laolaltă cu fabulele lui Esop, cu minunate basme englezești, rusești și orientale ci și pentru că este minunat ilustrată.  

O carte-bijuterie, de care vă veți indragosti iremediabil, indiferent  de vârstă, pentru că, desi face parte din lista de lecturi recomandate copiilor, o vor citi și adultii cu încîntare.

Și apoi, ce poate fi mai frumos decât, într-o seară sau într-o zi friguroasă de weekend, să stai cu copilul tău în brațe și să îl porți pe tărâmuri fermecate cu zmei și zâne, cu duhuri și animale care vorbesc, cu fetițe înțelepte și pitici ghiduși?

Vă garantăm, că, pentru cei mici, amintirea unor astfel de momente va rămâne de neuitat!

Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul Vaslui.

Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți a Bibliotecii Județene