Berezeni, leagăn al continuităţii româneşti (galerie foto)

Berezeni este o localitatate de pe Valea Prutului, reprezentativă pentru această zonă. Descoperirile arheologice, documentele medievale, atâtea câte s-au mai păstrat, mărturisesc despre vechimea existenţei umane, caracterul românesc al localităţii şi continuitatea sa în timp.

Aici, o gospodărie cuprinde casa mare, chilerul (o construcţie mai joasă, legată de casă, care are destinaţie de dormitor şi bucătărie de iarnă sau de vară) magazii, şoproane, grajd de vite, coteţe -„coştereţe”- pentru păsări şi porci, coşare pentru porumb, iar unele gospodării (foarte înstărite) au fântână, garaj, bazin de apă. . Casele se construiesc cu materiale existente în zonă: pământ, lut, lemn, paie, dar şi cu materiale aduse de la depozitele mari din diferite oraşe: cărămidă, bolţari, ciment, tablă, gresie, faianţă etc.
Gospodarii au uneltelele agricole indispensabile: sapa, lopata, furca, coasa, grebla, toporul, târnacopul, securea, fierăstrăul, foarfecele de vie, furca de scos sfecla, diferite ciururi de cernut arpagicul („arpacica”), frecători de porumb, briceagul de altoit. În trecut, mai existau si plugul, rariţa, boruna, care după 1990 au revenit în multe gospodării. Există unelte vechi la unii dintre bătrânii satului care încă le mai ţin prin poduri, mărtace, magazii, grajduri vechi, etc. (Ghiţă Bogatu, Nică Hîrjău, Tătăruş Gheorghe, Ghiţă Zanet, Toader Vîrlan, Irimia Andon, Mihai Ciobanu, Purice Mitrea, Gheorghe Neculiţă, Ion Ţenu ş.a.).
Mâncărurile şi băuturile folosite în zilele obişnuite au gustul minunat al bucatelor nesofisticate: mălai copt pe vatră, ghisman, turte coapte pe plită, borşuri de fasole, cartofi, păstăi, păsat, lobodă, sfeclă; mâncărică de carne, cartofi; lapte, brînzeturi, peşte plachie, saramură, ori prăjit .
La nunţi, la botezuri sau pomene se servesc aceleaşi feluri de mâncare: la începutul mesei se serveşte lumea cu un rachiu, apoi răcitură, friptură, sarmale, peşte plachie ori prăjit, cu diverse salate, iar la final dulciuri (tot felul de prăjituri). Singura deosebire este că la nunţi nu se servesc borşuri, ca de exemplu la pomene şi înmormântări, unde se mai serveşte şi coliva, şi tot la nuntă, în plus, se încheie cu servirea tortului. Dintre băuturi nu lipsesc ţuica, vinul si vişinata, berea.
Ca vehicule pentru transportul oamenilor şi mărfurilor s-au folosit şi se utilizează în continuare carul cu boi, căruţa cu doi cai, căruţa cu un cal, şareta, droaga (un fel de căruţa mică, greoaie şi hodorogită) trasă de unul sau doi măgari.

Ca meşteşuguri, confecţionării bidinelelor de dat cu var se practica în Satul Nou de câteva femei, printre care cele mai pricepute erau Farcaş Mariţa şi Ileana. Bidinelele erau făcute din iarbă uscată, cu firul în trei dungi, care mai mari, care mai mici, în funcţie de locul în care erau utilizate (pereţi, gard, brâie, şipcă, pomi, etc.) şi erau vândute în număr mai mare în Postul Mare, înaintea Paştelui, şi toamna, atunci când se grijeau gospodăriile. Erau vândute în satele comunei, dar şi la Vetrişoaia, Fălciu şi Hurdugi.
Prelucrarea lemnului este o altă îndeletnicire, iar instrumentele speciale le deţine aproape fiecare lemnar: tesle feţuitoare, robancul, coarda, fierăstraie, cuţite, cuţitoaie, cozi de ferăstrae, joagăre, securi, topoare, clovzicul, sfredele, metrul, diamantul etc.
Potcovăritul, dogăritul şi lemnăria erau meserii căutate în trecut. La Berezeni se produceau elemente de mobilier: dulapuri, etajere, colţare, sipete, cuiere, crivaturi. Lascar Corin, Doroftei Toader, Damian V. Ioan, Sava Panainte sunt printre cei care încă mai practică aceste meserii .
Majoritatea copiilor care absolveau clasele primare şi nu aveau susţinere financiară pentru a studia mai departe, învăţau şi perpetuau aceste meserii de la bunicii şi părinţii lor. Astăzi, puţini sunt cei care învaţă ucenicia acestor îndeletniciri, fiind un fel de „rara avis” ai mediului rural, majoritatea plecând la studii mai departe ori la muncă în străinatate. Cojocăritul se mai practica, dar meşterii cojocari preferă. să aducă materialul gata prelucrat din Piatra Neamţ, Suceava, Târgu Frumos, ori de peste munţi, de la Guban. Ciobanii, în timpul oieritului, încercau să-şi lucreze e instrumente de suflat precum tilinca, fluierul, cavalul, însă doar pentru delectarea lor.

Meşteşugarii satului
Meşterii populari din zonă, nu sunt mulţi, dar îşi practică îndeletnicirea cu răbdare şi iscusinţă. Îi puteţi vedea în galeria foto de mai jos pe fierarul Toader Doroftei, care a invăţat meşteşugul de la bunicul şi de la tatăl sau, pe cojocarul Sava Panainte , care la 77 de ani încă poartă cu mândrie numele de “cojocar”, sau pe Mariţa Farcaş, care anul acesta împlineşte 86 de ani, dar a fost întodeauna o maestră a confecţionării bidinelelor din iarbă uscată. Potcoave, rariţe, căruţe, roţi, pluguri, butoaie, căzi, găleţi, porţi, garduri, paturi, recamiere, mese, scaune sunt realizate cu maestrie de Lascăr Mostovoi .
De la bătrânii ciobani,m Mihai Andon a învăţat să folosească lemnul, pieile de animale, fierul, textilelele pentru a realiza obiectele necesare acasa şi la stâna: bice, plase de aţă şi sârmă, tălănci şi clopoţei, bâte ciobăneşti cu ornamente, găleţi de lapte.
Ioan Damian s-a născut în 1939 şi a învăţat meşteşugul potcovăriei şi al fierăritului de la moş Ioan Bucur şi Filip Ion din Fălciu. A lucrat la CAP, iar astăzi lucrează în particular
potcoave, rariţe, căruţe, corlate pentru boi, roţi, pe care le face la comandă sau le vinde prin târgurile locale
Tasia Gaiţă şi Safta Damian sunt femeile recunoscute în Berezeni pentru maestria cu care realizează ciorapi de lână, ilice, cămăşi şi bluze, covoare alese, itate, pichiri, tolice, opincuţe, cusături şi broderii.

Berezeniul este şi comuna în care rapsozii populari păstrează folclorul autentic, românesc, hore, doine şi sârbe învăţate de la cei bătrâni, fiind încă interpretate de Mihai Anton, la caval, şi de Măricel Vanatoru, la fluier, de Grigore Cârjanu, la acordeon, sau, vocal, de un alt Mihai Andon, care la 75 de ani mai are energia şi veselia din tinereţe. Ansamblul „Datina”, al
Centrul Cultural „Anastasie Fătu” Berezeni, duce mai departe traditiile locale, făcându-le cunoscute în cadrul festivalurilor la care participă.
(Material realizat cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui)

 

7 comentarii la „Berezeni, leagăn al continuităţii româneşti (galerie foto)

  • 10 iulie 2017 la 11:35
    Permalink

    Dupa parea mea acest articol se potriveste perfect anilor 1950. Singurele informatii adevarate din acest articol sunt ca satul se numeste “Berezeni” si este situat pe valea Prutului…in rest …numai minciuni. Nu imi pot imagina de unde au luat informatiile acestea cei care au scris articolul, dar, imi pare rau ca au fost informati gresit,sau poate, aceasta “poveste” este inventata de ei pentru ca se plictiseau(exista si varianta aceasta). In primul rand car cu boi nu am vazut niciodata in berezeni, desi locuiesc aici, acesta a disparut odata cu Gheorghe Gheorghiu Dej. In al doilea rand mancarea descrisa in acest articol o mancau strabunicii nostrii in timpul lui Carol I, nici vorba in 2016. Nici grajdurile nu se mai construiesc din lut cu paie …dapai casele. Referitor la materialele de constructie , acestea nu
    sunt aduse de la “depozitele di marile orase” , deoarece avem doua depozite mari cu materiale de contructii chiar aici in sat(ati ramas surprinsi , nu ?). Mai lipsea sa scrieti ca nici curentul electric nu exista in acest sat,( dar din pacate pentru voi exista chiar si internet , si oamenii din Berezeni pot comenta la acest articol FALS).
    Daca v-ati fi miscat mai repede si ati fi publicat acest articol in ziar cu 50-70 de ani in urma , reuseati sa reflectati viata satului de atunci, dar publicat in 2016 este o mare minciuna. RUSINE celor care au scris!! “Sanatate”! (:

    Răspunde
  • 1 februarie 2016 la 15:46
    Permalink

    Cel ce a facut cercetari pe teren a mai vazut car cu boi la noi in sat?
    Ma bucur sa vad numele satului meu natal si pe dragii nostri batrani ai satului,insa reportajul aduce mult a compunere decat a articol.

    Răspunde
    • 1 februarie 2016 la 18:28
      Permalink

      Documentarea si fotografiile sunt realizate de CJCPCT Vaslui. Scrie si la finalul materialului. Textul nu se doreste neaparat un material de presa, ci unul de promovare a valorilor traditionale.

      Răspunde
      • 10 februarie 2016 la 13:17
        Permalink

        CJCPCT o fi facut documentarea _ cu siguranta a facut o cineva numai ca sunt convinsa _ un cetatean al comunei Berezeni a dat informatiile , cu siguranta persoana de la CJCPCT ( ce inseamna ??..numai pentru faptul ca nu toti cetatenii stiu sa uzeze internetul !) n a batut din poarta in poarta nenumarate zile ca sa poata afla cine mai face bidinele din iarba sau cine mai canta din fluier… dar…in Berezeni sunt atatia _ alti _ oameni gospodari si priceputi si harnici si mai ales indemanateci care pastreaza traditia , in Berezeni sunt femei foarte harnice curate si gospodine cu ” lazi de zestre ” mult mai semnificative. Lasa de dorit si prezentarea si informarea , Berezenenii merita mult mai mult !

        Răspunde
        • 18 februarie 2016 la 12:14
          Permalink

          Bine punctat!
          Insa se pare ca noi trebuie sa ne multumim cu putin si gata.

          Răspunde
    • 9 februarie 2016 la 19:03
      Permalink

      E adevarat. Berezeni, un sat al continuitatii traditiilor,al harniciei oamenilor, a intelepciunii si credintei romanesti. Educatia si cultura sunt la ele acasa. Am vazut cat de frumos sunt sarbatorile de iarna in sat.Obiceiuri si traditii perpetuate. Bravo Berezeni!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.