Un medic de pe Ambulanţa Vaslui a devenit părinte spiritual al unui pacient din Oşeşti

 Un botez într-un spital este un lucru mai puţin obişnuit, dar şi mai neobişnuit este ca cel care devine părinte spiritual al copilului să fie medicul care l-a adus cu ambulanţa la spital. Acelaşi medic care, cu ceva timp în urmă, într-o cameră de reanimare a unui spital din Iaşi, şi-a găsit timp să o aline pe mama care plângea la căpătâiul celui de-al cincilea prunc, îngrijorată nu doar de soarta copilului bolnav, ci şi de a celorlalţi patru lăsaţi acasă. Iar dr. Mădălina Bărbuţă şi-a asumat sarcina nu numai de a boteza copilul, ci şi de a face tot ce este omeneşte posibil ca acesta (diagnosticat cu o afecţiune mai puţin obişnuită la bebeluşi) să crească frumos şi sănătos.

În popor există credinţa că un copil botezat este ferit de rele, iar pentru familia Dănilă, din satul Pădureni, comuna Oşeşti, botezul celui mai mic copil din familie a devenit prioritar după ce mama şi-a petrecut  şapte, din cele zece săptămâni de viaţă ale pruncului, prin spitale. „Nu am găsit pe nimeni care să vrea să ne boteze. Am rugat un cumnat, ne-am oferit noi să cumpărăm tot ce este nevoie, dar omului i-a fost ruşine să accepte să plătim noi. Aşa că am spus că să mai aşteptăm puţin, să ia salariul. La nici o săptămână după ce am venit de la Iaşi, într-o dimineaţă, pe la ora 6,00, copilul a făcut din nou convulsii. La Iaşi i se făcuse un computer tomograf şi aflasem că are un chist pe creier şi că este posibil ca spasmele să se repete. Aşa că am chemat imediat Ambulanţa. Nu ne aşteptam să vină şi un medic, şi cu atît mai puţin doctoriţa pe care o întâlnisem la Urgenţe, la Iaşi”, ne povesteşte Ana Dănilă, mama copilului. Bunica acestuia a fost cea care s-a plâns: „Dacă era botezat, poate era mai bine”, a spus femeia.

„Am moşit cinci sau şase copii în ambulanţă, toţi sănătoşi, dar nu m-am gândit să îi botez, aşa cum nu m-am gândit nici că aş putea să botez un pacient. Cred că aşa a vrut Dumnezeu! După ce am stabilizat copilul, m-am uitat la mamă. Mi se părea cunoscută, dar nu ştiam de unde. Ea mi-a adus aminte de UPU Iaşi şi mi-am adus aminte… La Iaşi, copilul a fost considerat un caz interesant. Internat cu convulsii pe afebrilitate, i s-au făcut mai multe investigaţi, inclusiv un CT cranian şi s-a descoperit că are un chist cerebelos stâng. Şi mi-a ramas în minte. O femeie foarte tânără dar care, am aflat, avea cinci copii. Erau foarte trişti, şi ea şi soţul ei, şi mi-a placut că, deşi necăjiţi, sunt oameni responsabili, cu bun simţ, îngrijiţi. Când au spus că nu are cine să îl boteze, m-am oferit pe loc. Ambulanţierul mă privea sceptic. M-a întrebat ce o să zică soţul meu, când eu deja hotărâsem. Sâmbătă dimineaţa, când am dus copilul la UPU, la Vaslui, le-am zis celor de acolo că l-am dus pe „finuţul” meu. Am găsit repede şi o „moaşă”, pe Ionela Filote, asistentă socială la Urgenţe. Mă gândeam ce o să spună soţul meu, dar el a primit vestea foarte încântat. Iar cele două fetiţe ale mele au fost şi mai încântate. Şi, să ştii, am un finuţ tare frumos!” râde doctoriţa, care, după ce a organizat se duce zilnic la spital să îşi vadă finul şi să le ducă celor doi, mamă şi copil, tot ce au nevoie. Iar dr. Bărbuţă chiar consideră că, prin încreştinarea copilului are datoria morală de a se ocupa de soarta lui, astfel încât i-a luat destinul în propriile mâini. “Sper, din tot sufletul, ca acest copil să fie bine. O să vorbesc cu colegii mei, să vedem care sunt soluţiile şi ce se poate face pentru el. Diagnosticul nu este unul obişnuit pentru un bebeluş dar, cu siguranţă, există o rezolvare”, ne spune Mădălina Bărbuţă.

Familia copilului se declară fericită şi nu ştie cum să îi mulţumească doctoriţei. Consideră că  tot ce s-a întâmplat e un semn al destinului şi că soarta celui mic se va schimba în bine. Doctoriţa ne roagă să nu scriem povestea. “Eu am făcut doar ce am simţit. Aşa a vrut Dumnezeu, şi nu e un motiv de laudă”, ne spune ea. Am convins-o cu greu că povestea merită spusă şi asigurând-o că nu vom face un titlu de glorie din demonstraţia ei de omenie şi generozitate, din naturaleţea cu care a depăşit barierele sociale şi entice şi din credinţa că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali. (Mihaela Zărnescu)