Se împlinesc 39 de ani de la cutremurul din 1977
Astăzi se împlinesc 39 de ani de la producerea cutremurului din 4 martie 1977, rămas în memoria populaţiei ca unul dintre cele mai mari din istoria României.
Seismul a avut loc în jurul orelor 21.22, la o adâncime de circa 110 km, având o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de aproximativ 56 de secunde. La nivelul întregii ţări au fost înregistrate: 1578 de persoane decedate ( 1424 in Bucureşti din cauza gradului mare de urbanizare), 11.300 persoane rănite, aproximativ 33.000 de locuinţe prăbuşite sau au fost grav avariate şi au fost distruse numeroase şcoli şi spitale.
Având în vedere că principala caracteristică a unui cutremur este producerea bruscă, fără nici un semn de avertizare, efectele sale pot fi considerabil diminuate, atât din punct de vedere material, cât şi al stresului, printr-o pregătire adecvată a populaţiei.
Plecând de la acest aspect, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui desfăşoară permanent, în cadrul Centrului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă Vaslui şi Punctele Bârlad, Huşi şi Negreşti, activităţi de pregătire teoretică în acest domeniu prin prezentarea unor filme educative, distribuirea de pliante care conţin informaţii referitoare la modul de comportare în cazul producerii unui cutremur.
Totodată, cu ocazia controalelor pe linie de prevenire a incendiilor se efectuează permanent şi activităţi practice ce au drept scop informarea, conştientizarea şi pregătirea cetăţenilor pentru a reacţiona corect în situaţia producerii unui cutremur.
De asemenea, va fi organizat, în piaţa Traian, un punct de informare în domeniul situaţiilor de urgeţă în scopul informării cetăţenilor despre Campania Naţională de Informare şi Pregătire a Populaţiei ,,Nu tremur la cutremur” care va avea ca obiective de comunicare:
- Cunoaşterea riscurilor la care este expusă o persoană în momentul declanşării unui cutremur;
- Prezentarea modalităţilor de protecţie individuală şi colectivă în timpul manifestării unui cutremur;
- Necesitatea pregătirii individuale sau colective (în familie, la serviciu etc);
- Importanţa educaţiei anti-cutremur.
În cazul producerii unui cutremur, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui recomandă populaţiei să respecte următoarele reguli:
- Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică;
- Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideţi uşa locuinţei, pentru a preveni blocarea acesteia, în vederea evacuării după terminarea mişcării seismice;
- Dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât puteţi mai repede, iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic;
- Dacă vă aflaţi în afara unei clădiri, deplasaţi-vă cât mai departe de aceasta, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, ornamente care se pot prăbuşi în stradă. Nu fugiţi pe stradă, deplasaţi-vă calm spre un loc deschis şi sigur;
- Dacă vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun nu vă părăsiţi locul dumneavoastră până la oprirea cutremurului;
- Dacă vă aflaţi în propria maşina, opriţi cât mai repede. Evitaţi podurile şi tunelurile şi nu ieşiţi din maşină pe timpul cutremurului;
- Dacă sunteţi într-un loc public aglomerat ( cinema, teatru, magazin), nu vă repeziţi către ieşire. Îmbulzeala poate face victime. Staţi într-un colţ ghemuit, protejându-vă ceafa cu mâinele.