Sănătate finanţată „pe bâlbâite” în prima jumătate a anului

Cu două săptămăni înainte de finalul primului semestru al acestui an, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de asiggurări de Sănătate nu au reuşit încă să stabilească criteriile de finanţare ale serviciilor  de sănătate pentru anul în curs. După ce,  la 1 aprilie, contractele între Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS) și furnizorii de servicii medicale a expirat,  la 1 iulie expiră și actele adiționale care au dat un răgaz de două luni autorităților pentru a rezolva nemulţumirile legate de noile conditii de finanţare ale serviciilor medicale oferite asiguraţilor.. În cele două săptămâni care au mai rămas, ar trebui publicate două acte normative, de către Minister și CNAS, dar și încheiate efectiv contractările cu zeci de mii de medici. Tot până la 1 iulie ar trebui stabilite noile prețuri la medicamente. Și noile reguli pentru rezidențiat ar trebui publicate, cu șase luni înainte de un examen care nu poate fi organizat în pragul Revelionului.

Autoritățile se află într-o poziție proastă la negocieri, fiind presate de timp. În aceste condiții, medicii de familie sunt hotărâți să nu cedeze dacă nu sunt satisfăcute trei revendicări importante. Prima dintre acestea se referă la elimnarea sancțiunile dure, impuse până acum. De asemenea, ei cer o variantă de back-up în cazul în care nu funcționează sistemul informatic al CNAS, iar pe perioada în care SIUI cade să nu mai existe obligații de verificare pentru mdeicii de familie.  Finanțările primite de cabinete ar trebui să crească față de anul precedent, când s-a luat decizia majorării cu 25% a salariilor, dar nu au fost prevăzute fonduri pentru asistenții medicali angajați de medicii de familie. Evident, veniturile acestora s-au diminuat, în timp ce salariile din spitale au crescut. Pe de altă parte, noul Contract trebuie să rezolve și problema finanțării spitalelor, în condițiile în care 75% din cheltuielile acestora merg către salarii, iar salariile au fost majorate.

”Suntem dispuși să negociem pentru viitor, dar autoritățile au obligația să rezolve o situație din trecut, care nu se poate imputa medicilor, ne-a declarat Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei. Au fost date sancțiuni uriașe medicilor, li s-au imputat sume astronomice, pentru greșeli care nu le aparțin. S-au dat amenzi de zeci de milioane de lei medicilor din județele cu un singur oncolog, fiindcă au respectat scrisoarea medicală de la acesta și chipurile nu aveau voie să prescrie citostatice. Sunt deja procese câștigate de medici, dar încep să vină imputări pentru situații similare din nefrologie.  Ministrul Achimaș știa din decembrie de situație, este treaba autorităților să rezolve problema, că ele au făcut o lege proastă. Să fie dată o amnistie, așa cum a fost dată când, dintr-o eroare a Ministerului au fost făcute imputări medicilor de familie de către Curtea de Conturi”, a spus, pentru DC News, dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Medicilor de Familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.