Proiect World Vision pentru reducerea mortalităţii materne şi infantile
Joi, 21 aprilie, Consiliul Judeţean Vaslui a fost gazda lansãrii proiectului „Mame pentru Viaţã. Viaţã pentru Mame”, derulat de Fundaţia World Vision România şi compania farmaceuticã Merck Sharp and Dohme (MSD) România. Proiectul are că obiectiv reducerea mortalităţii materne şi infantile, iar în judeţul Vaslui vizează 5.700 de femei fertile, cu vârsta cuprinsã între 15 şi 40 de ani, din comunele Rafaila, Todireşti, Dumeşti, Laza, Poieneşti, Ivãneşti, Pungeşti, Rebricea, Vultureşti şi Oşeşti.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autoritãţilor locale, instituţiilor medicale şi de protecţia copilului, ai societãţilor profesionale, ai Episcopiei Huşilor, precum şi reprezentanţi ai societãţii civile. Proiectul se va desfãşura în urmãtorii trei ani şi se va adresa unui numãr de 15.000 de femei din 30 de comunitãţi vulnerabile, din trei judeţe ale tãrii(Dolj, Vaslui şi Vâlcea), cu scopul de a reduce cazurile de mortalitate maternã, prin prevenirea sarcinilor nedorite şi prin susţinerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite. Judeţele au fost selectate pe baza ratei de sãrãcie şi a mortalitãţii materne, în judeţul Dolj, aceastã ratã fiind de patru ori mai mare decât rata naţionalã, în timp ce în Vâlcea şi Vaslui aceasta este de douã ori mai mare decât rata naţionalã.
„Am convingerea cã prin acest proiect, putem schimba radical viaţa femeilor din comunitãţile rurale, le putem ajuta sã se cunoascã şi sã îşi exercite drepturile de accesare a serviciilor de sãnãtate maternã şi reproductivã, de planning familial. Doar dezvoltând şi capacitand comunitãţile locale, crescând gradul de informare, educaţie şi responsabilizare ne putem atinge obiectivul de a preveni decesele materne evitabile şi a avea copiii doriţi şi sãnãtosi. România meritã alte statistici în privinţa sãnãtãţii maternofetale şi sunt convinsã cã vom reuşi sã le schimbãm împreunã”, a precizat dr. Cornelia Paraschiv Scãrlãtescu, Health Manager World Vision România.
Proiectul „Mame pentru Viaţã. Viaţã pentru Mame” este finanţat din fonduri cîştigate de World Vision România ca parte a unui grant global MSD for Mothers, ce se ridicã la 500.000 de dolari pentru urmãtorii trei ani. MSD for Mothers este o initiativã cu o duratã de 10 ani, ce aplicã expertiză MSD şi experienţa în abordarea provocãrilor medicale de la nivel mondial pentru a reduce mortalitatea maternã în întreaga lume. Proiectul lansat în România reprezintã una dintre cele mai mari investiţii de CSR derulate de o companie farmaceuticã din România şi se numãrã printre cele mai mari investiţii sociale private din domeniul sãnãtãţii.
„Consider cã includerea judeţului Vaslui în acest proiect reprezintã o sansã la viatã şi la informare corectã, pentru un numãr foarte mare de mame care provin din medii defavorizate, acolo unde sãrãcia şi educaţia precarã duc la tragedii inimaginabile. Femeile din judeţul Vaslui, unde mortalitatea maternã şi rata avorturilor s-au menţinut la un nivel ridicat în ultimii zece ani, au realã nevoie de acest program de servicii de planificare familialã, sãnãtate reproductivã, asistentã medicalã specializatã şi servicii sanitare de calitate, pentru a oferi, la rândul lor, copiilor, o viatã frumoasã şi sãnãtoasã şi un viitor productiv. Patru copii fãrã sansã la viatã în fiecare zi. Aceasta este media sumbrã a întreruperilor de sarcinã efectuate în judeţ, în spitalele şi cabinetele particulare de obstetricã-ginecologie, potrivit datelor statistice din 2015, de la Direcţia de Sãnãtate Publicã Vaslui. De asemenea, rata avorturilor de la noi este dublã fătã de media din UE, şi tot de douã ori mai mare este şi mortalitatea în rândul mamelor. La fel de ingrijorãtor este faptul cã se menţine crescut numãrul mamelor care merg incã la şcoalã. În cursul anului trecut, în judeţ era înregistrat aproape sãptãmanal un nou – nãscut care avea mama cu vârstă mai micã de 19 ani. Pânã în noiembrie 2015, 380 de minore din Vaslui erau luate în evidenţe ca fiind insãrcinate, iar nouã fetiţe cu vârstă de 15 ani fãcuserã deja o întrerupere de sarcinã. Tinerele nu ştiu cã îşi riscã sãnãtatea şi, uneori, chiar viaţa, dacã nu merg la control pe timpul sarcinii. Ele nu au bani sã plãteascã un consult medical pentru cã, de cele mai multe ori, provin din familii sãrace şi dezorganizate, şi ajung la doctor doar atunci când trebuie sã nascã. Cele care aleg întreruperea sarcinii nu constientizeazã pericolele la care se supun, ştiut fiind faptul cã avortul poate avea efecte secundare devastatoare, de la complicaţii infecţioase şi sterilitate, panã la deces. În lumina acestor date, reafirm necesitatea accesului la educaţie în ceea ce priveşte sãnãtatea reproducerii, la programe de planificare familialã şi de asistentã pe perioada sarcinii pentru toate femeile care fac parte din grupuri vulnerabile. Totodatã, reiterez sprijinul Instituţiei pe care o reprezint în derularea unor ample campanii de informare, atât în oraşe, cât mai ales în mediul rural, alãturi de celelalte instituţii din judeţ şi de organizaţii precum World Vision România, care desfãşoarã programe de intervenţie umanitarã de urgentã şi de dezvoltare, şi care pun viaţă şi sãnãtatea noastrã pe primul plan. Vã doresc succes şi îmi exprim speranţa cã, la finalul acestui program, în anul 2019, judeţul Vaslui va fi învãţat sã respecte mai mult mamele şi rolul fundamental pe care acestea îl au, acela de a dãrui viatã”, a transmis Daniel Olteanu, prefectul judeţului, prin intermediul directorului de Cancelarie, Nelu Niţã.