Persoană decedată în urma unui incendiu

În cursul serii trecute, în jurul orelor 2247, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu  produs la o locuinţă din localitatea Docăneasa, comuna Vinderei.

Imediat la locul producerii evenimentului, s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de pompieri Bârlad, iar în urma recunoașterii s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără, generalizat la nivelul întreagii locuinţe, în interiorul căreia se află o persoană.

În continuare, s-a acționat, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Vinderei pentru evacuarea şi salvarea proprietarei din locuinţă concomitent cu localizarea și lichidarea incendiului.

În urma evenimentului, din nefericire victima în vârstă de 75 de ani a decedat prin asfixiere cu fum şi gaze toxice degajate în urma incendiului, prezentând şi arsuri pe aproximativ 50%  din suprafaţa corpului.

Cauza probabilă care a putut genera incendiul a fost aprinderea unor materiale combustibile (textile) din cauza căderii jarului sau scănteilor dintr-un mijloc de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

În urmă cu aproximativ o săptămană, o persoană în vârstă de 56 a fost rănită grav în urma unor circumstanţe similare.

Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt ” al judeţului Vaslui atrage atenţia asupra următoarelor măsuri şi reguli de apărare împotriva incendiilor ce se impun a fi respectate în perioada de iarnă:

– asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;

– utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;

– este interzisă folosirea sobelor şi a mijloacelor de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

– sobele şi mijloacele de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;

– nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;

– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului ( grinzi, astereală de lemn şi alte asemenea);

– depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi la o distanţă de 50 cm la sobele din cărămidă sau teracotă;

– în faţă uşitei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau o tablă metalică având dimensiuni de minim 70 x 50 cm;

– cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting resturile de jar;

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.