O carte pe zi: ” Hobbitul”, de J.R.R. Tolkien

”În prag, alți doi gnomi, amândoi cu glugi albastre, brâie argintii și bărbi galbene; fiecare ducea cu sine un sac plin cu unelte și un hârleț. Abia ce se deschise puțin ușa, că ei și pășiră sprințari înăuntru – lucru de care Bilbo nu se miră câtuși de puțin.

-Ce  pot să fac pentru Domniile Voastre, gnomii mei? Întrebă el.

-Kili, la dispoziția dumitale! zise unul.

-Și Fili! adăugă celălalt.

Amândoi își scoaseră glugile albastre și făcură o plecăciune.

-La dispoziția domniilor și a familiilor voastre! Răspunse Bilbo de data asta, amintindu-și bunele maniere.

– Văd că Dwalin și Balin au și ajuns aici, zise Kili. Hai să ne alăturăm cetei!

”Ceată! Gândi domnul Baggins. Nu-mi place cum sună. Chiar trebuie să mă așez nițeluș, să-mi vin în fire și să beau ceva”. Abia dacă apucă să soarbă o gură (…) când, ding-dong-dang-dang-ding!, clopoțelul răsună cu îndârjire, ca și cînd un hobbițel încerca să-i rupă mânerul.”

”Hobbitul” este una dintre acele cărți – puține, ce-i drept – pe care cred că este imposibil să nu le îndrăgești. Indiferent de vârstă, de genul de lectură pe care îl preferi în mod normal, de tipul de intrigi, personaje sau scenarii care te atrag de obicei la o poveste. Avem, deci, o carte de aventuri care merită citită, chiar dacă aîi trecut de vârsta copilăriei. Tolkien a creat în această carte o întreagă lume, pe care a populat-o cu fel de fel de creaturi, cărora le-a scris istorii, legende și tradiții. ”Hobbitul”, preludiul trilogiei ”Stăpânul Inelelor”, este povestea unor aventuri extraordinare prin care trece un grup de piticuţi, în căutarea unei comori păzite de dragonul Smaug Magnificul.

Participant fără voie în această expediţie periculoasă, Bilbo Baggins, un hobbit iubitor de confort şi lipsit de ambiţii, îşi descoperă spiritul de aventură într-o călătorie în care întâlneşte trolli, elfi, păianjeni uriaşi, orci, dar şi prieteni adevăraţi.

Iar dacă un univers populat de hobbiți, elfi, gnomi, goblini, vrăjitori și alte creaturi supranaturale vi se pare că a devenit deja un subiect uzat și banal în literatura ultimilor ani, ar trebui să aflați că urmează să citiți, de fapt, una dintre operele care stau la baza literaturii moderne. Pentru că Hobbitul a fost publicată în 1937 și este una dintre cărțile care au dat naștere câtorva dintre tipurile de personaje pe care le întâlnim atât de des in romanele publicate recent.

Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul Vaslui.

Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți a Bibliotecii Județene