Minor bănuit de tâlhării, reținut de polițiști

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Vaslui au reţinut un tânăr bănuit de comiterea de infracţiuni cu violență pe raza municipiului Vaslui.

 Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Vaslui l-au reţinut pe N. Robert, în vârstă de 17 ani, din comuna Muntenii de Sus, bănuit de săvârșirea a două infracțiunii de tâlhărie.

Astfel, în după-amiaza de 7 martie a.c., cel în cauză se deplasa pe strada Traian din municipiul Vaslui și a sustras, prin smulgere, din mâna unei femei, de 36 ani, din aceeași localitate, un portofel cu bani, documente personale și carduri bancare. După comiterea faptei, tânărul a fugit, însă la scurt timp a fost prins de un martor.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul este bănuit și de comiterea unei alte infracțiuni de tâlhărie, în ziua de 1 februarie a.c.. Acesta ar fi smuls din mâna unei femei, în vârstă de 37 ani obancnotă de 100 lei, imediat după efectuarea unei extrageri de la un ATM, de pe strada Traian, din municipiul Vaslui.

Poliţiştii au probat activitatea infracţională a tânărului şi l-au reţinut pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Instanţa a dispus împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

2 comentarii la „Minor bănuit de tâlhării, reținut de polițiști

  • 9 martie 2016 la 20:24
    Permalink

    Adevarat …chiar eu sunt victima cu portofelu, dar multumita unor oameni cu inima si carora le pasa precum si a Janarmeriei s-a rezolvat….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.