Aniversare : Casa de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui împlinește 50 de ani de existență

În acest an, Casa de Cultură a Sindicatelor ”Constantin Tănase” Vaslui aniversează împlinirea a 50 de ani de existență. Pentru a marca această aniversare, sâmbătă 8 octombrie,  conducerea instituției organizează o suită de activități reunite sub genericul ”50 de ani – Pași peste timp”, menite să readucă în atenția publicului importanța pe care a avut-o instituția în peisajul cultural vasluian în cele cinci decenii de existență. Astfel, în cadrul unui simpozion, personalități culturale și administrative ale județului sunt invitate să expună alocuțiuni, după care va avea loc lansarea unui volum jubiliar.  Se vor acorda diplome și plachete aniversare, iar manifestarea se va încheia cu un spectacol susținut de Ansamblul ”Rapsodia Vasluiului”, Raluca Radu, Doina Moroșanu, Rotaria, dar și de alți invitați surpriză.  

Proiectată de arh. Emilia Popescu , finalizată în 1971 și inauguratî în 1972, clădirea a fost catalogată ca una dintre cele mai spectaculoase Case de Cultură din tara noastră, unul dintre cele mai reușite exemple de arhitectură modernă din anii ’70 ai României. Dincolo de acest aspect, ec. Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui consideră că cel puțin la fel de valoroasă a fost activitatea desfășurată în această instituție de-a lungul anilor.

”Pentru noi evenimentul este unul extrem de important, pentru că marchează o întreagă perioadă din istoria culturală a vasluiului. Pentru că, în esență, deși este  o clădire reper în muncipiu, Casa de Cultură a Sindicatelor a fost și este valoroasă mai ales prin activitățile desfășurate aici, prin personalitățile care, fie că au urcat pe scenă, fie că au avut lansări de carte sau vernisări de expoziții, au pus o amprentă puternică în peisajul artistic și cultural al orașului.  De fapt, acesta este rolul unei instituții culurale: de a statornici legături culturale, artistic-educative între zone și genuri artistice diferite, arta fiind cadrul care ne unește și ne încântă sufletul.  Rolul meu, ca director al acestei instituții, este de a crea un cadru adecvat pentru cultura și arta noastră strămoșească, fie ea interpretativă, coregrafică, teatrală, lirică sau de alt gen, știind că, în final, publicul este cel care dă nota finală actului cultural autentic. Pentru noi este perfect justificat să considerăm casa de cultură un factor important de modelare spirituală, alături de celelalte instituții competente, este vital să contăm pe educație și cultură, singurele elemente valide ale dezvoltării noastre prezente și viitoare. La acțiunea de sîmbătă îi așteptăm alături de noi pe colegii care conduc casele de cultură din alte județe, pe domnul Adrian Cornel-Boaje, directorul general al Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor, colaboratori, colegi și foști colegi, dar și pe toți cei care doresc să ne fie alături în acest moment de sărbătoare”, a declarat  Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură.